Antena 3 CNN Actualitate Deputat PNL: Toate aeronavele TAROM riscă să fie blocate la sol

Deputat PNL: Toate aeronavele TAROM riscă să fie blocate la sol

de S.T.    |   

Deputatul PNL Lucian Bode atrage atenţia că, începând de vineri, toate aeronavele TAROM pot rămâne la sol.

„Decizia ministrului Transporturilor Răzvan Cuc de a dizolva Consiliul de Administraţie al TAROM a atras după ea blocarea activităţii companiei. În urma acestei situaţii, la propunerea Comisiei pentru infrastructură şi transporturi, plenul Camerei Deputaţilor a dat astăzi un vot majoritar pentru constituirea Comisiei de anchetă privind activitatea TAROM în intervalul 2007-2018.

Decizia Parlamentului vine în contextul în care există o situaţie fără precedent în cadrul TAROM. Ministrul Răzvan Cuc a dat un mandat AGA prin care a fost dizolvat Consiliul de Administraţie, iar mâine expiră mandatul directorului general al TAROM. S-a creat astfel o situaţie fără precedent, rezultat al unui demers iresponsabil al Guvernului României!

Conform tuturor reglementărilor în vigoare, în lipsa unei conduceri, TAROM nu mai poate funcţiona legal decât pe perioadă limitată, iar toate aeronavele TAROM riscă să fie blocate la sol.

Consecinţele economice, de securitate, le va suporta România! Este un gest iresponsabil al acestui Guvern şi o dovadă în plus a necesităţii constituirii de urgenţă a unei comisii de anchetă pentru activitatea TAROM din ultimii ani”, afirmă deputatul PNL Lucian Bode într-un comunicat de presă.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: deputat Lucian Bode Tarom
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”