Antena 3 CNN Actualitate Inedit Descoperire șocantă în mai multe colete poștale

Descoperire șocantă în mai multe colete poștale

Mai mulţi şerpi veninoşi au fost descoperiţi în colete poştale, în Australia, în timp ce poliţiştii de la protecţia animalelor încercau să dea de urma unor traficanţi de reptile, informează vineri agenţia DPA.

Un exemplar din vipera morţii şi un şarpe mulga - două dintre cel mai veninoase specii de reptile din lume - au fost găsite într-un transport care conţinea 93 de reptile în şase colete expediate din Kalgoorlie, un oraş minier izolat din vestul Australiei, au precizat poliţiştii pentru postul de televiziune ABC.

Coletele includeau şi diverse specii de şopârle. Reptilele valorează 119.000 de dolari pe piaţa neagră.

Matt Swann, poliţist pentru drepturile animalelor, a declarat că animalele provin din nordul Australiei şi că aceasta este una dintre cele mai mari interceptări de expedieri ilegale de animale din Australia.

Reptilele se aflau în recipiente din plastic care s-ar fi putu rupe, eliberându-le în sistemul poştal. Cinci reptile au murit înainte de a fi descoperite.

''Reprezintă o ameninţare reală pentru oamenii implicaţi în transportul şi mânuirea acestor colete, iar acest lucru poate avea consecinţe fatale'', a declarat Swann.

Deocamdată nu au fost făcute acuzaţii oficiale în acest caz, iar investigaţiile continuă.

Cei care fac contrabandă cu specii protejate pot fi amendaţi cu până la 20.000 de dolari australieni pentru fiecare specie.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: serpi
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ion Iliescu, mesaj surpriză pe blogul personal