Antena 3 CNN Actualitate Locale Descoperire șocantă într-un apartament din Neamț: O tânără a fost găsită moartă cu hainele arse, deşi nu există urme de incendiu

Descoperire șocantă într-un apartament din Neamț: O tânără a fost găsită moartă cu hainele arse, deşi nu există urme de incendiu

O tânără în vârstă de 23 de ani din judeţul Neamţ a fost găsită decedată, sâmbătă seară, moartea sa survenind în condiţii suspecte. Autorităţile au fost anunţate de producerea unei explozii, dar atunci când pompierii au ajuns la faţa locului au stabilit că nu este vorba de aşa ceva, nici de un incendiu, cazul fiind anchetat de Poliţie.

Potrivit reprezentanţilor ISU Neamţ, pompierii au fost anunţaţi, sâmbătă seară, că s-ar fi produs o explozie la o locuinţă în localitatea Bălţăteşti, la faţa locului deplasându-se şase pompieri cu o autospecială, scrie News.ro.

În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului au găsit o tânără decedată, care avea hainele arse. În urma primelor cercetări, pompierii au stabilit că în locuinţa respectivă nu s-a produs o explozie şi nici nu a fost vreun incendiu.

Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi aflarea cauzei decesului.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște