Antena 3 CNN Actualitate Locale Un deținut din Penitenciarul Codlea a evadat mai puţin de 10 minute. Unde a stat ascuns

Un deținut din Penitenciarul Codlea a evadat mai puţin de 10 minute. Unde a stat ascuns

Un deţinut din Penitenciarul Codlea a evadat marţi, dar a fost prins de echipajele de poliţie în scurt timp.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

"În jurul orei 11.37, poliţiştii braşoveni au fost sesizaţi de către angajaţi ai Penitenciarului Codlea cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, persoană deţinută în regim deschis în cadrul Penitenciarului Codlea, a evadat de la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Braşov", a transmis, marţi, Poliţia Braşov. 

Semnalmentele bărbatului au fost transmise imediat polițiștilor din teren.

Citește și: Evadare ca în filme a patronulului Bismobil Kitchen, care a țepuit românii cu mobila de bucătărie! Cum a fugit Mihail Șaran după ședința de judecată din Chișinău

"Au întreprins activităţi de urgenţă pentru depistarea persoanei evadate, activităţi care au dus la prinderea acesteia, după 9 minute, în incinta unui cimitir din municipiul Braşov.

Bărbatul a fost reţinut, escortat şi introdus în Penitenciarul Codlea", au transmis poliţiştii.

 

Subiecte în articol: Penitenciarul Codlea evadat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași