Antena 3 CNN Actualitate Deținutul evadat de la Penitenciarul din Oradea a fost prins

Deținutul evadat de la Penitenciarul din Oradea a fost prins

Deținutul de la Penitenciarul Oradea, în vârstă de 32 de ani, care a evadat vineri de la un punct de lucru exterior, a fost prins sâmbătă de polițiștii de la ordine publică. Potrivit autorităților, acesta nu a opus rezistență. 

Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Oradea transmis, sâmbătă, părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare, iar bărbatul riscă închisoare de la şase luni la trei ani.

„Deţinutul Felegyhazi Şandor, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la 2 ani închisoare pentru furt calificat, cu antecedente penale, care a părăsit, vineri, un punct de lucru exterior de pe raza localităţii Oradea, a fost capturat, sâmbătă, în jurul orei 18,30, în Oradea, de poliţiştii de la ordine publică - Poliţia Municipiului Oradea din cadrul IPJ Bihor. În momentul capturării, deţinutul nu a opus rezistenţă. Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, se arată în documentul citat.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: Oradea
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Leguma cu care românii au dat lovitura în această perioadă E 30 lei kg!