Continuă dezmăţul pe bani publici în plină austeritate. Primăria unui oraş din Suceava cumpără două microbuze în valoare de peste jumătate de milion de euro. Acestea însă nu vor transporta elevii de la şcoală acasă, sau invers, ci sunt destinate exclusiv concursurilor sportive sau altor activităţi. Viceprimarul din Vicovu de Sus spune că se va lua totuşi în calcul ca cele două vehicule să vină şi în ajutorul copiilor care au nevoie de transport pentru a ajunge la şcoală.
Primăria Vicovu de Sus a câștigat două proiecte prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, pentru construirea a două săli de sport, fiecare cu valoare de aproximativ 1,4 milioane de euro. În proiect este cuprinsă şi achiziţia a două microbuze electrice, fiecare cu o valoare de 250.000 de euro plus TVA.
„Valoarea a fost stabilită de proiectant. Valorile sunt aprobate prin ședinta de Consiliu Local și fac parte din planul de activități pe care trebuie să-l respectăm pentru implementarea proiectului.”, a explicat viceprimarul din Vicovu de Sus, Gheorghiță Constantin.
Microbuze de peste 500.000 de euro
Microbuzele care costă cât o vilă de lux în Capitală nu vor ajuta momentan elevii să ajungă la şcoală sau acasă.
Discuție viceprimar-reporter Antena 3 CNN
Paul Ciurari, reporter Antena 3 CNN: Deci microbuzele sunt arondate pentru activități sportive nu pentru transport?
Gheorghiță Constantin, viceprimarul din Vicovu de Sus: Microbuzele deservesc unitățile de învățământ în funcție de necesități și deplasări. Nu implică transportul elevilor de la școală la locuință, dar prin decizie se poate reglementa și poate fi luat în calcul.
Paul Ciurari, reporter Antena 3 CNN: Vi se pare un preț mare sau mic?
Gheorghiță Constantin, viceprimarul din Vicovu de Sus: Dacă ar fi, personal, consider ca orice om de rând că e o sumă. Raportat la valoarea de piață...nu sunt la curent cu prețul actual de pe piață, dar cred că e în concordanță cu alte anunțuri și alte achiziții care s-au derulat în ultima perioadă.
Prețul a fost dat de firma de consultanță spune viceprimarul, care speră ca la licitație să fie cât mai mulți ofertanți.
Mega-tun financiar cu microbuze electrice
Situația de la primăria din Vicovu de Sus vine după ce un program național derulat în 2023, prin care consiliile județene din toată țara au primit finanțare pentru achiziția de microbuze electrice destinate transportului elevilor, a intrat în atenția publică după ce o investigație de presă a ReporterIS a ridicat suspiciuni privind derularea licitațiilor.
O anchetă a publicației Reporter de Iași a scos la iveală că microbuzele cumpărate prin PNRR de consilii județene din toată țara au fost achiziționate la prețuri supraevaluate, ajungând și la valoarea de 260.000 de euro într-un județ.
Corpul de Control al Ministerului Investiţiilor şi Fondurilor Europene desfăşoară trei verificări în Prahova, pentru a se depista daca s-a respectat întocmai procedura de achiziție a microbuzelor.
O singură firmă din Prahova a câștigat peste jumătate din licitații. Licitaţiile de microbuze au fost demarate prin programul PNRR după ce Uniunea Europeană a prevăzut o achiziţie de 3200 de microbuze pentru România în valoare de 250 de milioane de euro. Preţul prevăzut pe microbuz era de 78 de mii de euro. Doar că autorităţile judeţene au reuşit să achiziţioneze 1300 de astfel de microbuze cu un preţ în medie de 200.000 de euro bucata.