Antena 3 CNN Actualitate Director general Metrorex: În al doilea semestru al lui 2018 vom putea circula pe magistrala 5

Director general Metrorex: În al doilea semestru al lui 2018 vom putea circula pe magistrala 5

de S.T.    |   

Metrorex a finalizat săpăturile la tunelul Magistralei 5 din Drumul Taberei, urmând ca în a doua parte a anului viitor metrourile să fie puse în circulaţie pe traseul Râul Doamnei – Eroilor, a anunţat joi directorul general al Metrorex, Marin Aldea, după ce echipamentul de săpat tuneluri "Sfânta Filofteia" a ieşit la suprafaţă, în zona Parcului Operei.

„Marcăm o etapă importantă a acestui proiect, terminarea excavaţiilor, scoaterea scutului, terminarea ultimului tunel. (...) Stadiul la care ne aflăm acum de realizare este de 91-92% în ceea ce priveşte lucrările de structură şi circa 45-46% la lucrările de finisaje. Până la finele anului ne-am propus ca lucrările de structură să le finalizăm, iar finisajele în primul semestru al anului următor. Aşa cum v-am mai spus, ne-am propus ca acest proiect să fie finalizat la sfârşitul semestrului I — începutul semestrului II al anului viitor. Probabil că, în partea a doua a semestrului II, vom circula pe această magistrală”, a declarat directorul general Metrorex, Marin Aldea.

Subiecte în articol: metrou Metrorex
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Înregistrarea cu omul lui Coldea care susține că și-ar da viața pentru generali