Fostul ministrul PSD al Transporturilor în trei guverne, Grindeanu, Tudose și Dăncilă, Răzvan Cuc, a fost reținut, marți, de procurorii DNA după patru ore de audieri și percheziții la domiciliul acestuia. În același dosar a fost reținut și de omul de afaceri Cătălin Bușe. Cei doi ar fi fost denunțați la DNA de directorul general al RAR. Mai exact, Bușe i-ar fi promis 6% din valoarea unui contract directorului RAR, iar fostul ministru ar fi garantat pentru omul de afaceri spunând că este un om de cuvânt și că își va ține promisiunea.
ACTUALIZARE DNA a comunicat oficial că fostul ministru Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Bușe au fost arestați preventiv pentru 24 de ore, iar miercuri aceștia vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 decembrie 2025, față de inculpații B.D.C., administrator al unei societăți comerciale și C.R.A., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii septembrie 2025, Regia Autonomă Registrul Auto Român a declanșat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 23.000.000 lei cu TVA, ce are ca obiect asigurarea mentenanței echipamentelor de verificare și diagnosticare tehnică a vehiculelor.
În perioada septembrie – noiembrie 2025, inculpatul B.D.C., beneficiind și de ajutorul inculpatului C.R.A., i-ar fi promis directorului general (martor în cauză) din cadrul Registrului Auto Român, cu titlu de mită, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru menționat anterior, ce urma să fie reînnoit între instituția publică și societatea al cărei administrator este primul inculpat. Cei doi inculpați ar fi promis suma respectivă în cadrul mai multor întâlniri sau convorbiri avute cu directorul general al R.A.R., pentru ca acesta să efectueze demersurile necesare pentru desemnarea preferențială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse de către participanții la procedura de achiziție publică, precum și pentru semnarea contractului respectiv cu societatea administrată de inculpatul B.D.C., într-un timp cât mai scurt.
Inculpatul B.D.C. ar fi promis directorului general R.A.R. că suma respectivă de bani îi va fi remisă, în tranșe, la intervale de timp de aproximativ 3-5 luni, prima tranșă urmând să fie în perioada premergătoare sărbătorii Crăciunului.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
La data de 17 decembrie 2025, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul DNA.
ACTUALIZARE 16:15: Surse judiciare au precizat pentru Antena 3 CNN că Răzvan Cuc le-ar fi spus procurorilor că a vrut să-l ajute pe omul de afaceri să obțină acel contract cu RAR pentru că era „disperat” și i-a părut rău de el fiindcă avea probleme de sănătate.
ACTUALIZARE 16:00: Potrivit surselor Antena 3 CNN, fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Bușe ar fi fost denunțați la DNA de directorul RAR, Mihai Alecu.
Surse judiciare au precizat că omul de afaceri i-a oferit, cu titlu de mită, 6% din valoarea unui contract de prestări servicii de 30 de milioane de euro ce ar fi trebuit să fie reînnoit de către Regia Autonomă Registrul Auto Român și societatea al cărui administrator era. Directorul RAR ar fi primit acești bani dacă făcea demersurile necesare ca să atribuie preferențial acest contract către societatea administrată de Bușe.
Potrivit surselor citate, directorul RAR a refuzat mita și a spus că societatea administrată de Bușe este singura care s-a înscris la licitație, dar fostul ministru al Transporturilor ar fi insistat ca această tranzacție să aibă loc ca să fie sigur că firma administrată de Bușe va primi contractul.
ACTUALIZARE 15:50: Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Bușe au fost reținuți de procurorii DNA, potrivit informațiilor Antena 3 CNN.
ACTUALIZARE ORA 11:00: Omul de afaceri Cătălin Bușe fost adus marți, în jurul orei 11 dimineața, la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul de mită în care este cercetat și Răzvan Cuc, fost ministrul al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose.
Conform surselor Antena 3 CNN, Bușe dorea să obțină prelungirea unui contract de mentenanță cu Registrul Auto Român, iar pentru a obține această prelungire i-ar fi promis directorului RAR 6%-7% din valoarea contractului.
"Contractul cu RAR are o valoare de 23 de milioane de lei. Raportată la valoarea contractului, mita promisă ar fi fost aproximativ 27.000 de euro. În fața procurorilor DNA ajunge marți și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, cel care ar fi intermediat această mită.
Cuc l-ar fi dus pe Cătălin Bușe la directorul RAR pentru 'negocieri'. Discuțiile ar fi avut loc în perioada octombrie - noiembrie 2025.
În schimbul mitei, directorul RAR ar fi trebuit să se asigure că firma lui Bușe este cea care beneficiază de prelungirea de contract. De asemenea, directorul ar fi urmat să-i desemneze pe membrii comisiei de validare a ofertelor, care decid, în cele din urmă, ce firmă primește contractul de mentenanță și service pentru liniile mecanizate ale RAR.
În acest dosar, acuzațiile sunt de dare de mită în cazul omului de afaceri Cătălin Bușe, respectiv complicitate la dare de mită în cazul fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.
Din locuințele acestora procurorii au ridicat mai multe probe iar audierile se desfășoară aici, la Direcția Națională Anticorupție", a relatat Cristina Filip, reporter Antena 3 CNN.
Știrea inițială
Procurorii DNA fac percheziții, marți dimineață, la Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor în anii 2017 și 2019.
Perchezițiile îl vizează și pe un om de afaceri.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, Cuc și omul de afaceri intenționau să-l mituiască pe directorul Registrului Auto Român pentru încheierea unui contract.
"Dare de mită și complicitate la dare de mită sunt acuzațiile pentru care a fost deschis acest dosar. Perchezițiile sunt în desfășurare atât la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, cât și la un om de afaceri, care ar fi vrut să îi dea mită directorului RAR, după cum spun procurorii.
Mita ar fi reprezentat 6% din valoarea unui contract-cadru de 23 de milioane de lei, pentru întreținerea și operațiunile de service ale liniilor mecanizate de la RAR.
Cei doi suspecți urmează să ajungă în fața procurorilor pentru audieri în orele următoare, iar oamenii legii ridică în prezent documente și probe care i-ar putea ajuta în această anchetă", a relatat Cristina Filip, reporter Antena 3 CNN.
Răzvan Cuc, în vârstă de 42 de ani, este fost parlamentar PSD.
A deținut mandate de senator (2020 - 2024) și deputat (2016 - 2020) în Parlamentul României.
Între 4 ianuarie 2017 și 17 octombrie 2017 a fost ministru al Transporturilor și Infrastructurii în guvernele conduse de Sorin Grindeanu și Mihai Tudose.
În perioada 22 februarie 2019 – 4 noiembrie 2019 a ocupat, de asemenea, funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii în guvernul condus de Viorica Dăncilă, până la demiterea acestuia prin moțiune de cenzură.
RAR spune că nu a fost înștiințat că angajații săi ar fi vizați în dosarul de mită
"Referitor la informațiile apărute în mass-media, cu privire la presupusele fapte de corupție de care este acuzat un fost ministru al Transporturilor, Registrul Auto Român precizează că până la acest moment conducerea nu a fost înștiințată că instituția sau angajații săi ar fi vizați.
Ca și în alte situații similare, facem precizarea că, în eventualitatea în care organele de anchetă vor solicita informații, Registrul Auto Român este dispus să colaboreze și să ofere informațiile și documentele necesare.
Având în vedere că este o cercetare penală în curs, reprezentanții RAR nu au acces la datele nedestinate publicului. Prin urmare, nu putem comenta informațiile până la stabilirea unei eventuale decizii definitive a unei instanțe de judecată", se precizează într-un comunicat difuzat marți dimineață de Registrul Auto Român.