Primarul orașului Slănic Moldova, județul Bacău, Benone Moraru, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzat de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, edilul a fost prins în flagrant marți când primea mită 6.000 de euro de la reprezentantul unei firme care avea un contract cu primăria pentru lucrări de refacere a alimentării cu apă potabilă.
Benone Moraru urmează să fie prezentat miercuri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit comunicatului DNA, ancheta vizează un contract de prestări servicii încheiat în 2025 între Primăria Slănic Moldova și o societate comercială. Contractul, în valoare de 1.464.349,43 lei, avea ca obiect lucrări de intervenție de primă urgență pentru refacerea capacității de alimentare cu apă potabilă din dren a orașului.
FOTO: Facebook Benone Moraru
Procurorii susțin că primarul ar fi primit bani de la reprezentantul societății în legătură cu atribuirea, prelungirea și executarea contractului. La momentul presupusei prime plăți, o parte dintre lucrările efectuate de firmă fuseseră deja decontate de administrația locală.
Conform probelor administrate până în prezent, Benone Moraru ar fi primit la 23 iulie 2026 suma de 15.000 de euro de la reprezentantul firmei contractante.
Anchetatorii consideră că banii ar fi reprezentat o primă tranșă de mită, oferită în legătură cu derularea contractului încheiat cu primăria.
A doua tranșă de bani ar fi fost primită marți, de la aceeași persoană. Potrivit DNA, primarul ar fi încasat încă 6.000 de euro, tot în legătură cu executarea contractului pentru lucrările de alimentare cu apă.