Antena 3 CNN Actualitate Doctoriţa din scandalul şpăgilor de la Casa de Pensii Bihor a murit într-un accident. Ana Guţ era în maşină cu fratele ei

Doctoriţa din scandalul şpăgilor de la Casa de Pensii Bihor a murit într-un accident. Ana Guţ era în maşină cu fratele ei

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 19:33 05 Oct 2025 Modificat la 19:40 05 Oct 2025
Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia. Sursa foto: captură video Antena 3 CNN

Doctoriţa din scandalul şpăgilor de la Casa de Pensii Bihor a murit într-un grav accident, care a avut loc pe un drum din judeţ. Ana Guţ se afla la volanul maşinii, care s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea şoselei, iar alături de aceasta era fratele ei. Din nefericire, nici acesta nu a supravieţuit în urma incidentului rutier. Poliţiştii au descoperit în autoturismul medicului, anchetat pentru luare de mită, o sumă importantă de bani, potrivit Antena 3 CNN.

Accidentul teribil în care şi-a pierdut viaţa doctoriţa Ana Guț a avut loc sâmbătă, pe drumul dintre localităţile Miersig și Tinca, judeţul Bihor. În autoturismul condus de femeia, în vârstă de 70 de ani, se afla şi fratele ei, care avea 63 de ani. Impactul a fost fatal pentru amândoi

Potrivit mărturiilor făcute de câţiva martori, incidentul tragic s-a petrecut în timp ce Ana Guţ şi fratele său se îndreptau spre casa de la ţară. Poliţiştii bihoreni au găsit în maşina medicului o sumă mare de bani. În prezent, anchetatorii verifică toate ipotezele, inclusiv legătura dintre deplasarea din zona accidentului şi banii găsiţi în maşină.

"Maşina a ajuns pe contrasens şi s-a izbit de un copac, în apropiere de localitatea Miersig. Doctoriţa şi fratele ei au fost declaraţi decedaţi în urma impactului", a relatat Gabriela Mladin, corespondent Antena 3 CNN.

În 2015, Ana Guţ, doctoriţă la Casa de Pensii Bihor, a fost acuzată de luare de mită – ar fi luat diverse sume de bani de la peste 300 de pacienţi pentru fraudarea sistemului de pensii. Percheziţiile de la acea vreme au scos la iveală bani ascunşi în cabinet, în apartament şi chiar în maşina medicului Ana Guţ. 

Procesul deschis pe numele doctoriţei Ana Guţ s-a încheiat anul trecut, când faptele de corupţie au fost prescrise, iar instanţa a dispus doar confiscarea banilor primiţi ilegal. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole