Antena 3 CNN Actualitate Justiție Doctorul Mihai Lucan scapă de arest

Doctorul Mihai Lucan scapă de arest

Medicul Mihai Lucan, fiul sau, Valerian Lucan, Și directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie Cluj-Napoca vor fi cercetați sub control judiciar. 

Tribunalul București a respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a celor trei. Decizia este executorie, dar poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, conumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie.

Subiecte în articol: Mihai Lucan arest cerere control judiciar
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!