Antena 3 CNN Externe Doi dintre activiştii care au descoperit un "lagăr de exterminare" în Mexic au fost găsiţi fără suflare

Doi dintre activiştii care au descoperit un "lagăr de exterminare" în Mexic au fost găsiţi fără suflare

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 22:48 25 Apr 2025 Modificat la 22:48 25 Apr 2025
Deși declarația nu a menționat explicit numele Maríei del Carmen, grupul "Warrior Searchers of Jalisco" a confirmat că ea este femeia menționată în documentul guvernamental. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Doi activiști mexicani, care au făcut publică existența unui "lagăr de exterminare" înfiorător, au fost uciși miercuri în statul Jalisco, potrivit autorităților mexicane și organizației din care fac parte. Victimele sunt María del Carmen Morales, în vârstă de 43 de ani, și fiul ei, Jaime Daniel Ramírez Morales, de 26 de ani, ambii fiind activiști pentru drepturile persoanelor dispărute din Mexic.

În luna martie, grupul condus de María del Carmen, "Căutătorii Războinici din Jalisco" (Warrior Searchers of Jalisco), o organizație dedicată găsirii persoanelor dispărute, a anunțat descoperirea fermei Izaguirre, un loc unde au fost găsite crematorii secrete și rămășițe umane îngropate, despre care se crede că ar fi fost folosit ca bază de operațiuni de către un grup criminal.

Grupul a descris locul drept un "lagăr de exterminare", unde membrii cartelului ademeneau potențiali recruți, pe care apoi îi țineau împotriva voinței lor. Autoritățile mexicane, însă, nu au folosit acest termen în comunicările oficiale despre fermă.

Procuratura a declarat, pentru CNN, că nu există deocamdată dovezi clare care să lege asasinatul de activitatea militantă a Maríei del Carmen Morales.

"Dar asta nu înseamnă că nu este investigat. Toate pistele trebuie analizate", a spus Denis Rodríguez, purtătorul de cuvânt al Procuraturii din Jalisco.

Potrivit unei declarații oficiale a instituției, fără a menționa numele victimelor, atacatorii au fost "doi bărbați pe o motocicletă" care l-au vizat pe fiul lui Morales în jurul orei 23:30, în data de 23 aprilie.

"În timp ce încerca să-l apere, mama acestuia, în vârstă de 43 de ani, a fost de asemenea rănită. Amândoi și-au pierdut viața", se arată în comunicat.

Deși declarația nu a menționat explicit numele Maríei del Carmen, grupul "Warrior Searchers of Jalisco" a confirmat că ea este femeia menționată în documentul guvernamental.

Un alt fiu al Maríei del Carmen, Ernesto Julián Ramírez Morales, a fost dat dispărut pe 24 februarie 2024, în zona Las Villas de Tlajomulco, Jalisco, conform aceleiași organizații. În briefingul său de vineri dimineață, președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, a anunțat că subsecretarul pentru Drepturile Omului va contacta familia Morales pentru a le oferi sprijin și a cerut o anchetă aprofundată.

"Acest caz trebuie investigat temeinic. Nu putem accepta concluzii premature de genul «nu are legătură cu activitatea Maríei del Carmen Morales». Trebuie analizat în profunzime", a declarat Sheinbaum.

Este al doilea caz, în mai puțin de o lună, în care o persoană implicată în căutarea membrilor de familie dispăruți este ucisă în Jalisco.

Teresa González a murit pe 2 aprilie, după ce a petrecut șase zile în spital în urma unui atac armat. Potrivit organizației "Luz de Esperanza Desaparecidos Jalisco" (Lumina speranței a dispărut în Jalisco), care a participat la investigațiile de la ferma Izaguirre, González a fost atacată în timpul unei tentative de răpire.

Ea își căuta fratele, dispărut în februarie 2024, în Guadalajara, al doilea cel mai mare oraș din Mexic și una dintre regiunile cu cele mai multe dispariții în ultimii ani.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole