Antena 3 CNN Politică Dominic Fritz pierde procesul cu ANI. Primarul din Timișoara a fost în conflict de interese și riscă să își piardă mandatul

Dominic Fritz pierde procesul cu ANI. Primarul din Timișoara a fost în conflict de interese și riscă să își piardă mandatul

Dragoș Boța
3 minute de citit Publicat la 16:01 10 Feb 2026 Modificat la 16:01 10 Feb 2026
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Foto: Agerpres

Curtea de Apel Timișoara (CAT) a dat, marți, sentința în dosarul în care primarul Timișoarei Dominic Fritz a cerut anularea raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate (ANI) care l-a acuzat de conflict de interese administrativ. CAT a respins, în primă instanță, cererea lui Fritz. „O voi contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez”, a scris Dominic Fritz, pe pagina sa de Facebook.

În iulie 2024, ANI a anunțat că a descoperit că Fritz a încălcat legea. Primarul a contractat, în campania electorală din 2020, un împrumut de 25.000 de lei de la arhitectul Răzvan Negrișanu, membru USR și ulterior consilier local. În 2022 a semnat un referat de aprobare pentru un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind un PUZ în care societatea reprezentată de Negrișanu era implicată. Imediat, Dominic Fritz a reacționat, catalogând raportul ANI, ca fiind un demers „absurd și complet neacoperit de fapte”.

Marți, CAT a respins cererea de anulare a raportului ANI: „Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantul Fritz Dominic Samuel. Respinge, în întregime, contestaţia formulată şi completată, înaintată de reclamantul FRITZ DOMINIC SAMUEL, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, având ca obiect – anulare raport de evaluare. Obligă reclamantul la plata către autoritatea pârâtă a sumei de 5.269,10 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, recurs care se depune la Curtea de Apel Timişoara”.

„Curtea de Apel Timișoara a respins cererea mea de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate care a constatat că m-aș fi aflat într-un conflict de interese în 2020. Decizia nu este definitivă și o voi contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez.

Pe scurt, mi se impută o Hotărâre de Consiliul Local a cărei elaborare a fost încheiată în întregime cu două săptămâni înainte să ajung primar. O modificare de PUZ la care a lucrat, ca prestator de servicii, o firmă de proiectare la care este asociat un arhitect care a împrumutat campania mea de primar cu 25.000 de lei. Perfect legal, transparent și fără legătură cu beneficiarul PUZ-ului, cum a pretins ANI.

Consider că interpretarea ANI este abuzivă și a fost folosită ca o armă politică, luând în considerare că au lăsat raportul la sertar aproape 3 ani și l-au scos cu câteva săptămâni înainte să fiu ales pentru al doilea mandat.

Aștept acum să văd de ce prima instanța nu a luat în calcul argumentele mele legale și irefutabile, apoi voi depune recurs. Posibila sancțiune, dacă aș pierde în a doua instanță, este definită în Codul administrativ ca abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni. Spun asta ca să nu-și facă false speranțe unii - nu plec niciunde”, a transmis Fritz.

Când dosarul a ajuns în instanță, avocații au obținut sesizarea Curții Constituționale pe una dintre prevederile legii, fapt ce a dus la suspendarea judecării procesului. Decizia CAT a fost dată când secția de contencios administrativ era condusă de judecătorul Adina Pokker. Aceasta s-a pensionat, anul trecut, la 50 de ani și după câteva luni a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de secretar general al Primăriei Timișoara. Postul a fost scos brusc la concurs de administrația Fritz după ce, timp de șapte ani, a fost ocupat de interimari din interiorul Primăriei Timișoara.

ANI a contestat la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia de sesizare a CCR, iar instanța a dat dreptate agenției și a dispus continuarea judecării dosarului după aproape un an. Ulterior, Fritz a atacat justiția după materialul Recorder, susținând că „miza este rescrierea legilor justiției. Legile în vigoare sunt rezultatul unui târg murdar între politicieni și niște oameni obedienți din Justiție, un aranjament profund imoral și antidemocratic”.

La ultimul termen, din 26 ianuarie, primarul Timișoarei nu a fost in sala de judecată. Avocatul lui Dominic Fritz a încercat să obțină o nouă amânare. Nu s-a prezentat în sală, invocând că are un examen cu studenții și a cerut amânarea procesului, dar instanța a considerat că nu este un motiv justificat. Judecătoarea de la Curtea de Apel Timișoara a stabilit pentru astăzi pronunțarea, părțile având posibilitatea să depună concluzii scrise până atunci.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole