Antena 3 CNN Externe Donald Trump ar fi refuzat să dea mâna cu Angela Merkel, la Casa Albă - VIDEO

Donald Trump ar fi refuzat să dea mâna cu Angela Merkel, la Casa Albă - VIDEO

Donald Trump ar fi refuzat să dea mâna cu Angela Merkel, care a ajuns vineri la Casa Albă pentru prima sa întâlnire tete-a-tete cu noul preşedinte american, scrie The Independent.

Potrivit sursei citate, întâlnirea celor doi lideri mondiali a fost destul de stânjenitoare, iar acest lucru ar putea influența negativ viitorul alianței transatlantice.

În momentul în care jurnaliștii le cer o strângere de mână, cancelarul german Angela Merkel îl întreabă pe Donald Trump: ”Vrei să ne strângem mâna?” 

Potrivit The Independent, Donald Trump se întoarce către liderul german, dar continuă să-și țină mâinile împreunate și picioarele depărtate.

Cu toate acestea, agenția DPA scrie că Angela Merkel a fost condusă la sediul preşedinţiei SUA într-un SUV de culoare neagră, fiind aşteptată de o gardă militară de onoare, iar la coborârea ei din maşina oficială, cei doi lideri au dat mâna și au schimbat câteva cuvinte, înainte de a intra în Casa Albă. 
 

Subiecte în articol: Casa Alba Donald Trump Angela Merkel
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic