Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a schimbat din nou radical poziția pe tema războiului din Ucraina și spune acum că crede că Ucraina „poate recupera tot teritoriul pierdut în fața Rusiei”, relatează CNN. Trump a făcut comentariile după ce s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, la ONU
Președintele american a publicat un mesaj pe rețeaua sa socială, Truth Social, în care a spus că Ucraina va putea, cu sprijinul Uniunii Europene, să-și recupereze tot teritoriul ocupat.
Liderul de la Casa Albă a făcut declarațiile după o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski la ONU, la New York, unde au fost susținute discursuri ale șefilor de stat și guvern.
„După ce am ajuns să înțeleg pe deplin situația economică și militară a Ucrainei și Rusiei și după ce am văzut problemele economice pe care le are Rusia, cred că Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, este într-o poziție de a lupta și de a recâștiga tot teritoriul în forma originală a Ucrainei.
Cu timp, răbdare și sprijinul financiar al Europei și, în particular, al NATO, granițele inițiale de unde a plecat acest război sunt o opțiune reală.
De ce nu? Rusia luptă fără scop de trei an și jumătate într-un război pe care o putere militară adevărată l-ar fi câștigat în mai puțin de o săptămână. Asta nu face din Rusia o putere distinsă.
În fapt, îi face să arate tot mai mult ca un «tigru de hârtie». Când oamenii care locuiesc la Moscova și în toate marile orașe și regiuni din Rusia află că e aproape imposibil pentru ei să mai cumpere benzină din cauza cozilor lungi care se formează, dar și toate celelalte lucruri care se întâmplă în economia lor de război, când majoritatea banilor lor se cheltuiesc pe lupta împotriva Ucrainei, țară cu un spirit extraordinar și care doar devine mai bună. Ucraina poate că va reuși să-și recupereze teritoriul în forma originală și, cine știe, poate și mai mult de atât!
Putin și Rusia sunt în mare bucluc economic și acesta este momentul Ucrainei să acționeze. În orice caz, le doresc ambelor țări să fie bine. Vom continua să furnizăm armament NATO pentru ca NATO să facă ce vor ei cu el. Succes tuturor!”, a scris Donald Trump, marți seară, pe Truth Social.
Trump s-a întâlnit și a discutat cu Zelenski la ONU
Postarea a venit la scurt timp după ce Trump s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe marginea Adunării Generale a ONU — și pe fondul frustrării tot mai mari a lui Trump față de Vladimir Putin, din cauza refuzului acestuia de a accepta negocieri de pace.
Este prima dată de la preluarea celui de-al doilea mandat când el sugerează că Ucraina ar putea recâștiga tot teritoriul pe care Rusia l-a ocupat din 2014 încoace. Până acum, el sugerase că Ucraina ar trebui să renunțe la o parte din teritoriu pentru a obține un acord de pace.
Ucraina a respins constant ideea de a ceda teritorii, iar orice înțelegere prin care Ucraina ar fi de acord să cedeze teritoriu luat cu forța de Rusia ar fi ilegală, conform dreptului internațional.
Trump a ironizat Rusia pentru că „luptă fără țintă de trei ani și jumătate într-un război pe care o putere militară reală ar fi trebuit să-l câștige în mai puțin de o săptămână” și a susținut că acest conflict prelungit afectează economia rusă.
„Cu timp, răbdare și sprijinul financiar al Europei și, în special, al NATO, revenirea la granițele originale de la care a început acest război este o opțiune cât se poate de reală”, a scris Trump.
El a promis, de asemenea, să continue să furnizeze arme către NATO, adăugând că Alianța poate „face ce vrea cu ele.”