Antena 3 CNN Externe Donald Trump transmite un nou avertisment Coreei de Nord

Donald Trump transmite un nou avertisment Coreei de Nord

Președintele SUA, Donald Trump, a transmis vineri un nou avertisment Coreei de Nord, el afirmând într-o postare pe Twitter că armata americană și-a definitivat opțiunile militare și este pregătită să le folosească în eventualitatea unui act necugetat al Phenianului.

”Soluțiile militare sunt acum stabilite, disponibile și pregătite de utilizare în cazul în care Coreea de Nord acționează în mod necugetat. Sper că Kim Jong-Un va alege o altă cale”, a scris Trump pe Twitter, la o zi după ce secretarul american al apărării, Jim Mattis, a anunțat că Statele Unite sunt pregătite să contracareze orice amenințare din partea Phenianului. 

Regimul nord-coreean a amenințat cu un atac asupra insulei Guam, un avanpost strategic al SUA la circa 3.500 de kilometri de Coreea de Nord.

În ultima sa declarație despre Coreea de Nord de dinaintea acestei postări pe Twitter, Donald Trump a spus că aceasta trebuie să fie "foarte, foarte neliniștită" dacă chiar se gândește la un atac asupra SUA sau aliaților săi.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: armata Coreea de Nord Trump
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște