Antena 3 CNN Externe Două avioane s-au ciocnit pe un aeroport din New York: Sunt două victime

Două avioane s-au ciocnit pe un aeroport din New York: Sunt două victime

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 10:33 02 Oct 2025 Modificat la 10:34 02 Oct 2025
Două avioane s-au ciocnit pe un aeroport din New York. Foto: X/Breaking Aviation News

Două avioane s-au ciocnit miercuri seara pe o pistă a aeroportului LaGuardia din New York. În urma impactului, doi oameni au fost răniți, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Accidentul în care au fost implicate două avioane care aparțin companiei aeriene regionale a Delta Air Lines, Endeavor Air, a avut loc la ora locală 21:58 (01:58 GMT), în timp ce unul dintre avioane ateriza, iar celălalt se pregătea de decolare, potrivit autorităţilor.

O persoană a fost spitalizată după ce a suferit „răni care nu îi pun viaţa în pericol”. Potrivit Delta, și un membru al echipajului a suferit răni minore.

Ambele aeronave erau Bombardier CRJ900. Aeroportul, unul dintre cele mai aglomerate din Statele Unite, nu a fost închis.

Delta, compania-mamă a Endeavor Air, a declarat că „va coopera cu toate autorităţile competente pentru a revizui” măsurile de siguranţă în urma a ceea ce compania aeriană a descris într-un comunicat drept „o coliziune la viteză mică în timpul rulajului la sol”.

Potrivit companiei, o aripă a aeronavei care se pregătea de decolare a intrat în contact cu fuselajul avionului care tocmai aterizase.

Cele două aeronave transportau în total 93 de pasageri şi membri ai echipajului.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole