Antena 3 CNN Actualitate Social Două persoane rănite într-un accident între un autobuz şi un autoturism în județul Olt. Circulaţie în condiţii de iarnă

Două persoane rănite într-un accident între un autobuz şi un autoturism în județul Olt. Circulaţie în condiţii de iarnă

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier între un autobuz şi un autoturism, evenimentul având loc luni dimineaţa, la ieşirea din Slatina spre comuna Brebeni, în condiţiile în care în zonă se circulă în condiţii de iarnă, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

Conform sursei citate, în accident au fost răniţi şoferul autoturismului şi o pasageră din autobuz, o adolescentă de 16 ani, cei doi fiind transportaţi la spital.

"O pasageră din autobuz, în vârstă de 16 ani, din localitatea Beciu, judeţul Teleorman, cu traumatism la umărul drept şi dureri în zona mandibulei, a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la UPU Slatina. Tot la spitalul din Slatina a fost transportat şi şoferul autoturismului, din localitatea Coteana, cu traumatism cranio-cerebral şi dureri la coloana cervicală", a spus Băsăşteanu.

În autobuz se aflau 10 persoane, iar în autoturism era numai şoferul. Accidentul s-a produs pe DJ 546. Au intervenit în sprijinul victimelor echipaje SMURD şi echipaje de la Serviciul de Ambulanţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Iulian Nicolae, poliţiştii au stabilit că accidentul a avut loc ca urmare a faptului că autoturismul a derapat şi a intrat în coliziune frontală cu autobuzul.

"Un bărbat de 25 de ani, din Coteana, în timp ce conducea un autoturism, la ieşirea din municipiul Slatina spre Brebeni, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic (ninsoare, carosabil umed) şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un autobuz care circula regulamentar", a afirmat Nicolae.

Pe toate drumurile din judeţul Olt se circulă, luni dimineaţa, în condiţii de iarnă.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!