Antena 3 CNN Actualitate Locale Două tiruri s-au ciocnit violent în Ialomița, pe E60. Unul era condus de un ucrainean. Vehiculele au luat foc

Două tiruri s-au ciocnit violent în Ialomița, pe E60. Unul era condus de un ucrainean. Vehiculele au luat foc

A.I.
1 minut de citit Publicat la 14:00 24 Iun 2026 Modificat la 14:04 24 Iun 2026
Două TIR-uri s-au ciocnit și au luat foc, miercuri, în Ialomția, pe E60. Foto: Poliția Română

Un accident grav a avut loc miercuri pe DN2A E60 în județul Ialomița.

Potrivit Poliției, agenții au fost sesizați în legătură cu ciocnirea a două autovehicule de transport (TIR) în jurul orei 6 dimineața. 

La locul evenimentului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița.

Din primele verificări, a reieșit că accidentul s-a produs prin impactul frontal  al celor două camioane, unul condus de un cetățean ucrainean în vârstă de 43 de ani, iar celălalt, de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Tulcea. 

În urma impactului, cele două autovehicule au luat foc, iar cei doi conducători auto au suferit vătămări corporale, fiind transportați la Spitalul din Țăndărei pentru investigații medicale. 

În imaginile Poliției, unul dintre TIR-uri este răsturnat, iar celălalt este ieșit în decor.

Ambele vehicule poartă urmele distrugerilor provocate de incendiul care au urmat accidentului.

Conform polițiștilor, șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat că nu au consumat alcool.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole