Douăzeci de oameni au rămas blocaţi timp de peste cinci ore într-un lift din turnul Skytree din capitala niponă, duminică noaptea, a anunţat operatorul facilităţii, care este cel mai înalt turn de radioteleviziune din Japonia şi un obiectiv turistic popular, relatează Kyodo. Turnul a rămas închis pe tot parcursul zilei de luni pentru verificări de siguranţă, scrie Agerpres.
Vizitatorii, între care se numărau şi copii, au rămas blocaţi când liftul s-a oprit brusc la aproximativ 30 de metri deasupra nivelului străzii, potrivit poliţiei. Toţi au fost salvaţi şi nimeni nu a fost rănit.
Un apel de urgenţă a fost transmis duminică în jurul orei locale 20:20, raportând incidentul. Potrivit Tobu Tower Skytree Co., două lifturi s-au oprit în jurul orei 20:15, în timp ce circulau între intrarea de la etajul patru şi puntea de observaţie, aflată la o înălţime de 350 de metri. Liftul cu 20 de pasageri se deplasa în jos, în timp ce celălalt nu avea vizitatori.
Pentru operaţiunea de salvare, un lift adiacent celui blocat a fost adus la aceeaşi înălţime, iar un panou din inox lung de 120 de centimetri şi cu lăţimea de 20 cm a fost plasat între ele astfel încât cei prinşi în interior să poată părăsi liftul blocat printr-o uşă de urgenţă poziţionată lateral.
Operaţiunea de salvare a durat până la ora 2 dimineaţa.
După ce a fost raportat incidentul, alte două lifturi din turn au fost oprite timp de aproximativ o oră pentru verificări de siguranţă, ceea ce i-a împiedicat temporar să coboare pe cei 1.200 de oameni aflaţi în acel moment pe puntea de observaţie şi în alte zone ale turnului.
Compania Tobu Tower Skytree şi-a cerut scuze pentru incident şi a promis că va lua măsuri pentru a preveni repetarea sa.
Cauza defecţiunii liftului este în curs de investigare, a menţionat compania. "Efectuăm o inspecţie completă a tuturor lifturilor şi consolidăm în continuare sistemele de întreţinere şi management al siguranţei", a dat ea asigurări.
Persoanele care au cumpărat în avans bilete pentru luni, care este sărbătoare naţională în Japonia - ziua împăratului Naruhito -, vor primi banii înapoi.