Antena 3 CNN Externe O dronă care transporta arme din SUA, interceptată după ce s-a izbit de un copac, în Canada

O dronă care transporta arme din SUA, interceptată după ce s-a izbit de un copac, în Canada

Poliția din Canada a interceptat o dronă, care a trecut granița din Statele Unite. Transporta o sacoșă de cumpărături cu aproape o duzină de arme de mână și au reușit s-o depisteze numai după ce pilotul a izbit dispozitivul de un copac.

de Cerasela Stafie    |   

Ofițerii din sudul Ontario au fost chemați la o casă din apropierea orașului Port Lambton, la nord-est de Detroit, după ce locuitorii au raportat că au văzut un străin manevrând o dronă comercială.

”Vecinul nostru a zărit pe cineva în curtea noastră în miezul nopții și avea o telecomandă. Nu era sigur ce se întâmplă”, a declarat Christine Ackwood pentru CTV News, scrie The Guardian.

Însă operatorul dronei a pierdut controlul acesteia și a direcționat-o într-un copac, înainte de a fugi într-un vehicul care aștepta în apropiere. Aparatul s-a prăbușit.

Poliția a recuperat drona cu ajutorul unui camion. A fost găsită atașată o pungă de cumpărături din plastic.

În interior, ofițerii au descoperit 11 pistoale - dintre care majoritatea erau arme interzise în Canada. Ofițerii bănuiesc că drona a călătorit spre est din Michigan, peste râul St Clair, care marchează granița dintre Canada și Statele Unite.

Nu știe încă cine pilota drona și cui i-a fost destinată livrarea ilegală. Multe arme de mână folosite pentru a comite crime în Canada sunt aduse ilegal în țară din Statele Unite.

În trecut, contrabandiştii au folosit camioane de transport, vehicule de pasageri şi avioane pentru a se sustrage autorităţilor. Utilizarea unei drone sugerează că grupurile ar putea încerca noi strategii, dar nu este clar dacă aceasta este prima dată când o dronă este folosită.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Hidroelectrica crește prețurile la energia electrică, pentru anumiți consumatori