Antena 3 CNN Actualitate Locale „Drumul Regelui” se reconstruiește. Pe aici trecea familia regală spre stațiunea Vața. Unde este, cum arată acum și când va fi gata

„Drumul Regelui” se reconstruiește. Pe aici trecea familia regală spre stațiunea Vața. Unde este, cum arată acum și când va fi gata

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 11:46 29 Mai 2026 Modificat la 15:35 29 Mai 2026
Lucrări de modernizare pe Drumul Regelui, mai 2026. Sursa foto: Consiliul Județean Arad

Lucrările de modernizare la celebrul „Drum al Regelui”, care leagă județele Arad și Hunedoara printr-o spectaculoasă zonă montană, „avansează într-un ritm accelerat”, a anunțat Consiliul Județean Arad. Tronsonul are o încărcătură istorică aparte: pe aici trecea odinioară familia regală a României spre stațiunea Vața, una dintre cele mai cunoscute destinații balneare din vestul țării.

Consiliul Județean Arad a publicat joi noi imagini de pe șantierul drumului DJ 707 Vața de Jos – Petriș, proiect cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”. Autoritățile spun că lucrările sunt dificile, deoarece mare parte din traseu traversează o zonă montană, unde terenul impune intervenții complexe de consolidare și extindere a infrastructurii.

„Lărgirea drumului, consolidarea versanților, manevrarea utilajelor sunt tot atâtea provocări, și din partea constructorului, dar și din partea administrației. Acest drum, odată finalizat, va deschide noi oportunități, nu doar pentru tranzit, ci și pentru dezvoltarea zonei”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Proiectul prevede modernizarea a aproximativ 17 kilometri de drum, dintre care circa 13 kilometri sunt în județul Hunedoara și peste 4 kilometri în județul Arad, pe tronsonul Vața de Jos – Petriș.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 208 milioane de lei, echivalentul a circa 42 de milioane de euro, mare parte din sumă fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Regional Vest 2021–2027.

Lucrările la Drumul Regelui sunt unele dintre cele mai complexe realizate în ultimii ani pe un drum județean din vestul țării. Constructorii folosesc aproximativ 32.000 de metri cubi de beton și circa 600 de tone de armătură pentru consolidarea traseului. De asemenea, vor fi amenajate 21 de platforme de încrucișare, amplasate la distanțe de 200-300 de metri, pentru a permite desfășurarea traficului pe drumul îngust de munte.

În cadrul proiectului sunt executate:

  • ziduri de sprijin pe o lungime totală de 2.565 de metri;
  • fundații continue pe aproape 1.900 de metri;
  • lucrări de consolidare cu piloți forați pentru stabilizarea versanților și a corpului drumului.

Drumul are un rol strategic pentru dezvoltarea regiunii, deoarece va crea o legătură modernă între Valea Mureșului și Munții Apuseni. Totodată, proiectul este văzut de autorități ca o oportunitate pentru dezvoltarea turismului și atragerea de investiții în zona Petriș – Vața – Țebea.

Traseul are și o importantă valoare istorică și culturală. Acesta face conexiunea între localități cu tradiție precum Săvârșin, Petriș, Vața și Țebea, zone cunoscute atât pentru patrimoniul lor cultural, cât și pentru peisajele naturale spectaculoase.

Consiliul Județean Arad estimează că lucrările vor fi finalizate în aprilie 2028.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole