Antena 3 CNN › Economic › Economist: „2027 va fi al doilea an de austeritate, probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele

Economist: „2027 va fi al doilea an de austeritate, probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele

A.N.
4 minute de citit Publicat la 11:05 11 Noi 2026 Modificat la 11:05 11 Noi 2026
Foto: Getty Images

România nu trebuie să se aștepte la o relaxare în 2027, ci la un nou an de austeritate, care ar putea fi chiar mai greu de suportat decât cel actual, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu. Motivul ține de presiunea de a continua reducerea deficitului bugetar, dar și de reformele structurale pe care țara va fi nevoită să le pună în practică, notează Agerpres.

Într-o postare publicată miercuri pe Facebook, Negrescu atrage atenția că primele luni ale anului viitor vor fi decisive pentru felul în care este privită România pe piețele financiare.

„Urmează partea grea, reformele structurale, pe care niciun guvern nu le-a făcut până acum. În ianuarie, februarie şi martie, agenţiile de rating vor decide dacă România rămâne în zona de investiţii sau ajunge la «junk». O retrogradare ar însemna dobânzi mai mari pentru stat, dar şi pentru fiecare român cu un credit în bănci. Avertismentul preşedintelui trebuie luat în serios: 2027 nu va fi un an al relaxării, ci al doilea an de austeritate, probabil mai dureros decât primul. Aşa cum am spus şi eu, în repetate rânduri, alternativa o reprezintă un acord cu FMI”, a scris acesta.

Consultantul crede că ținta de deficit pentru 2027 nu va putea fi atinsă fără noi măsuri fiscale și bugetare, chiar dacă Guvernul a promis că va evita introducerea unor taxe suplimentare. Printre variantele pe care le ia în calcul se numără înghețarea salariilor și a pensiilor, dar și majorarea accizelor.

„Guvernul promite că nu vor exista taxe noi în 2027, dar ecuaţia nu se închide doar din tăieri de cheltuieli, mai ales cu dobânzi de peste 70 de miliarde de lei anul viitor şi fără banii din PNRR. Cel mai probabil vom avea o combinaţie: îngheţări de salarii şi pensii, eliminarea unor facilităţi fiscale, impozite mai mari şi accize majorate. Toate vor fi prezentate drept «ajustări», nu drept taxe noi. Dincolo de aceste speculaţii, cert este că România a demonstrat în 2026 că poate reduce deficitul, iar Comisia Europeană a confirmat că am luat măsuri eficiente. Problema e că am consumat deja instrumentele uşoare: TVA a crescut, impozitele locale au crescut, salariile la stat sunt îngheţate”, a explicat Negrescu.

Economistul s-a oprit și asupra declarațiilor făcute marți seară de președintele Nicușor Dan, care a vorbit despre un deficit de 150 de miliarde de lei pentru 2026. Cifra depășește cu aproximativ 20 de miliarde de lei ținta oficială a Ministerului Finanțelor, stabilită la 130,3 miliarde de lei, adică 6,2% din PIB.

„Diferenţa nu e un detaliu tehnic. Ea arată cât de fragilă rămâne ţinta de deficit şi cât de mult depinde de bani care încă nu au intrat în conturile statului. Paradoxul e că cifrele prezentate de preşedinte, venituri de 730 de miliarde şi cheltuieli de 860 de miliarde, duc la un deficit de 130 de miliarde, exact ţinta Finanţelor. Cei 150 de miliarde nu ies din propriul lui calcul”, a subliniat acesta.

Negrescu are și o explicație pentru nepotrivirea dintre cele două estimări: președintele s-ar fi referit, cel mai probabil, la un scenariu pesimist, în care România nu primește la timp ultimii bani din PNRR.

„Cea mai plauzibilă explicaţie este că preşedintele a vorbit despre scenariul de risc, nu despre cel oficial. Ţinta de 130 de miliarde se bazează pe ultimele tranşe din PNRR, de peste 4 miliarde de euro în granturi, adică aproximativ 1% din PIB, sau peste 20 de miliarde de lei. Comisia Europeană încă le evaluează. Dacă banii nu ajung până la 31 decembrie, deficitul sare automat spre 150 de miliarde. Practic, diferenţa dintre cele două cifre este diferenţa dintre un an în care totul merge bine şi unul în care Bruxelles-ul întârzie sau taie plata”, a arătat consultantul.

Mai îngrijorătoare decât dimensiunea deficitului este, în opinia sa, structura acestuia. Negrescu observă că, deși pe primele nouă luni deficitul a scăzut față de anul trecut, în trimestrul al treilea a fost mai mare decât în aceeași perioadă din 2025, iar costurile cu dobânzile au crescut puternic.

„Cert este că execuţia bugetară la nouă luni arată un deficit de 78,3 miliarde de lei, sau 3,81% din PIB, faţă de 5,31% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe hârtie, consolidarea funcţionează. Dar în trimestrul al treilea deficitul a fost mai mare decât anul trecut, iar factura dobânzilor a explodat. Cel mai îngrijorător element nu e cifra deficitului, ci structura lui. În doar nouă luni am plătit peste 50 de miliarde de lei dobânzi, cu aproape 11 miliarde mai mult decât anul trecut. Doar în trimestrul al treilea, dobânzile au crescut cu 44%. Asta înseamnă că o parte tot mai mare din efortul de austeritate nu reduce deficitul, ci doar plăteşte costul datoriilor vechi”, a precizat el.

Astfel, spune economistul, statul a majorat TVA, accizele și impozitele pe proprietate, însă o bună parte din banii strânși ajung la creditori. Iar schimbarea de ton din discursul președintelui ar trebui citită ca un semnal că urmează decizii dificile.

„Ultimul trimestru este, tradiţional, cel mai scump al anului. Dincolo de dimensiunea deficitului, în vară, preşedintele afirma «cu fermitate» că nu vor exista alte creşteri de taxe faţă de cele deja în implementare. Aseară, întrebat despre perspective, a evitat subiectul şi a mutat discuţia pe cheltuieli: a spus că e foarte greu de crezut că poţi reduce drastic deficitul fără să atingi salariile şi pensiile. Faptul că preşedintele nu a mai repetat garanţia că taxele nu vor creşte spune mai mult decât orice declaraţie. Discursul s-a schimbat: nu mai vorbim de «fără taxe noi», ci de credibilitate în faţa pieţelor, de riscul ratingului şi de FMI. Când un şef de stat pune pe masă scenariul FMI şi spune că salariile şi pensiile nu pot rămâne în afara discuţiei, pregăteşte opinia publică pentru măsuri dure”, a adăugat Negrescu.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole