Antena 3 CNN Actualitate Elena Rădescu ajunge în fața Secției pentru procurori de la CSM

Elena Rădescu ajunge în fața Secției pentru procurori de la CSM

Inspectoarea judiciară Elena Rădescu, coordonatorul echipei care a efectuat verificările la Direcţia Naţională Anticorupţie din vara lui 2017, a fost trimisă în fața procurorilor de la CSM, pentru afirmațiile făcute despre pretinsa prezență a mașinilor Consiliului la coafor.

Mai precis verificările în cazul ei s-au declanșat după ce ar fi adoptat o conduită contrară demnităţii şi prestigiului funcţiei şi pentru că ar fi încălcat procedura regulamentară discutând cu procurorul-şef al DNA fără ca în prealabil să înştiinţeze conducerea, informează libertatea.ro.

Potrivit unui comunicat de miercuri al Inspecţiei Judiciare, instituția a exercitat acţiunea disciplinară faţă de inspectorul judiciar Elena Rădescu, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera a)(1) şi litera m)(2) teza a II-a din Legea numărul 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Subiecte în articol: procurori CSM
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept