Cincisprezece liceeni din Alexandria, reprezentanți ai Consiliului Local al Tinerilor, au pornit într-un amplu program european de mobilitate dedicat diplomației educaționale și implicării civice. În cadrul proiectului „Local EU”, desfășurat pe parcursul a zece zile, tinerii explorează modele de leadership și participare civică la nivel european printr-un turneu educațional în România, Ungaria și Austria.
Prima oprire a fost la Timișoara, unde participanții au avut întâlniri cu reprezentanții Fundației Județene pentru Tineret Timiș și ai Consiliului Consultativ al Tinerilor. Discuțiile s-au concentrat pe exemple de bune practici în domeniul implicării tinerilor în viața comunității și pe oportunitățile de dezvoltare personală și profesională.
„Pentru ei este foarte motivant și inspirațional să vadă exemple. Simt că ies din zona de confort și din ceea ce știu sau cred că pot face și descoperă că există inițiative mult mai ample pe care le-ar putea implementa și în comunitatea lor”, a declarat unul dintre reprezentanții organizațiilor de tineret implicate în program.
În continuarea traseului, delegația a ajuns la Budapesta, unde elevii au fost primiți la Ambasada României în Ungaria. Cu această ocazie, tinerii și-au prezentat proiectul „Local EU” și au lansat o invitație autorităților de a se implica în dezvoltarea inițiativei, astfel încât impactul acesteia să depășească granițele comunității locale.
„M-am bucurat să aflu despre acest proiect și să îi ascult pe elevi prezentându-și ideile și proiectele”, a transmis unul dintre reprezentanții instituției diplomatice.
Pe lângă activitățile educaționale și întâlnirile oficiale, participanții au avut ocazia să descopere și principalele atracții ale capitalei Ungariei, inclusiv atmosfera unui oraș considerat pentru o zi capitala fotbalului european.
Următoarea etapă a programului este la Viena, unde tinerii vor continua seria întâlnirilor și activităților dedicate dialogului european, leadershipului și implicării civice. Proiectul „Local EU – de la comunitatea locală la impact european” își propune să ofere tinerilor experiențe internaționale care să contribuie la dezvoltarea competențelor de cetățenie activă și diplomație educațională.