Antena 3 CNN Actualitate Locale Elevii olimpici din Alexandria au fost răsplătiți pentru performanţele lor prin vizite şi excursii, timp de o săptămână

Elevii olimpici din Alexandria au fost răsplătiți pentru performanţele lor prin vizite şi excursii, timp de o săptămână

M.P.
1 minut de citit Publicat la 13:38 30 Oct 2025 Modificat la 13:38 30 Oct 2025
Elevii olimpici din Alexandria au fost răsplătiți pentru performanţele lor prin vizite şi excursii, timp de o săptămână. Sursa foto: Antena 3 CNN

Au muncit mult, şi-au depăşit limitele, iar acum eforturile le sunt răsplătite prin evenimente interactive, vizite şi excursii la care se adaugă şi oportunitatea de a cunoaşte activitatea universităților de la noi din ţară. Elevii olimpici din Alexandria vizitează ţara, timp de o săptămână, în cadrul unui parteneriat al administrației locale împreună cu Antena 3 CNN.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, copiii au fost împărţiţi în două grupe şi au avut ocazia să exploreze diverse spaţii ale instituţiei: Facultatea de Medicină, Facultatea de Farmacie, Laboratorul de Anatomie şi Laboratorul de Morfo-Patologie.

"Am descoperit o multitudine de locuri de muncă de care nu ştiam că ar fi putut exista şi am întâlnit oameni bine pregătiţi şi empatici", a spus Marcela Prada, decan Facultatea de Construcţii.

Tinerii au ajuns şi la Timişoara

Participanţii au ajuns şi la Universitatea Politehnica din Timişoara.

"Mă aflu aici alături de voi şi de olimpicii naţionali, este o oportunitate de neratat, mai ales că te conectează cu tehnologia nouă din mai multe centre universitare", a afirmat Andrei Rusu, olimpic.

În program au fost înscrişi şi elevii din Oradea. Prima oprire a copiilor a fost la Universitatea din Oradea, un reper academic cu rădăcini adânci în istorie. Elevii au avut prilejul să exploreze un campus istoric, cu clădiri ce datează de peste 100 de ani.

Călătoria Clubului Olimpicilor continuă spre Cluj-Napoca, o iniţiativă care demonstrează că excelenţa merită nu doar recunoaştere, ci şi investiţii în viitor.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole