Miliardarul Elon Musk și-a exprimat luni entuziasmul față de planurile noului președinte american Donald Trump de a trimite un astronaut pe Marte și a stârnit controverse pe rețelele sociale, după ce a făcut un gest pe care mulți oameni l-au comparat cu salutul nazist.
Musk, însărcinat cu reducerea cheltuielilor publice în noul Departament de Eficiență Guvernamentală (DOGE) creat de Trump, a fost una dintre vedetele invitate la mitingul desfășurat pe stadionul Capital One Arena după învestirea noului președinte.
Acesta a ajuns viral pe internet cu dansul victoriei făcut în drum spre scena unde a ținut un discurs.
„Așa se simte victoria! Da! Și nu este o victorie obișnuită, este o victorie importantă pentru civilizația umană”, a spus Elon Musk.
„Vă puteți imagina cât de minunat va fi dacă astronauții americani vor înfige steagul pe o altă planetă pentru prima dată? Cât de însuflețitor ar fi?!” a exclamat el, prefăcându-se că înfige două steaguri.
„Vom duce DOGE pe Marte”, a glumit cel mai bogat om din lume, CEO al companiei aerospațiale SpaceX.
La finalul discursului său, Musk a declarat: „Inima mea este cu voi” și și-a ridicat brațul spre cer, într-un gest pe care mai mulți utilizatori de pe social media și din mass-media l-au comparat cu salutul nazist.
Musk, care are o relație strânsă cu Trump încă din timpul campaniei electorale, a fost unul dintre invitații speciali la ceremonia de învestitură desfășurată în incinta Capitoliului, într-un spațiu restrâns, alături de proprietarii marilor companii de tehnologie din țară.