Antena 3 CNN Politică Emil Boc a pierdut procesul. Tribunalul Cluj îl obligă pe edil să inscripţioneze şi în maghiară plăcuţele cu denumirea oraşului

Emil Boc a pierdut procesul. Tribunalul Cluj îl obligă pe edil să inscripţioneze şi în maghiară plăcuţele cu denumirea oraşului

Tribunalul Cluj a admis, marţi, cererea unei asociaţii de a fi obligat primarul Emil Boc să amplaseze plăcuţe indicatoare cu denumirea şi în limba maghiară a municipiului Cluj-Napoca.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Simona Trestian, a declarat, pentru Agerpres, că denumirea oraşului în limbile română şi maghiară trebuie să fie pe acelaşi indicator, însă nu se precizează pe care, dacă e vorba doar de indicatoarele de la intrările în oraş sau de toate plăcuţele pe care apare denumirea oraşului.

'S-a admis în parte acţiunea formulată de Asociaţia Minority Rights şi a fost obligat primarul municipiului Cluj-Napoca să inscripţioneze plăcuţele cu denumirea Cluj-Napoca şi în limba maghiară, pe aceeaşi plăcuţă cu denumirea în română', a spus Simona Trestian.

Ea a mai afirmat că asociaţia respectivă a formulat cereri ca plăcuţele să fie inscripţionate cu denumirea oraşului şi în alte limbi, dar acestea au fost respinse.

Decizia Tribunalului poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Cluj, în termen de 15 zile.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat că instituţia pe care o reprezintă va contesta în instanţă decizia Tribunalului Cluj.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Emil Boc
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă