Antena 3 CNN Externe Emiratele Arabe Unite și Qatar încearcă să-l convingă pe Trump să încheie războiul mai repede. De ce se tem țările arabe

Emiratele Arabe Unite și Qatar încearcă să-l convingă pe Trump să încheie războiul mai repede. De ce se tem țările arabe

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 22:42 02 Mar 2026 Modificat la 22:42 02 Mar 2026
Foto: Profimedia Images

Emiratele Arabe Unite și Qatarul lucrează pentru a mobiliza aliați care să-l convingă pe președintele SUA, Donald Trump, să aducă rapid la final operațiunea militară împotriva Iranului, relatează Bloomberg, citând „persoane familiarizate cu situația”.

Cele două state sunt, de asemenea, îngrijorate că sistemele lor de apărare aeriană ar putea rămâne fără muniție.

Cele două țări bogate din Golf, ambele aliați apropiați ai SUA și care au fost lovite în această săptămână de drone și rachete iraniene, le transmit aliaților că războiul ar putea scăpa de sub control și ar putea duce la creșterea prețurilor energiei pentru o perioadă îndelungată.

Bloomberg citează o evaluare internă qatareză potrivit căreia, dacă rutele maritime ar fi perturbate până la mijlocul acestei săptămâni, prețurile gazelor naturale ar crește și mai mult decât au făcut-o mai devreme astăzi.

Potrivit raportului, EAU caută sprijin pentru apărare aeriană cu rază medie de acțiune.

Între timp, Qatarul ar considera că stocul său de rachete Patriot ar putea fi epuizat în patru zile și caută sprijin pentru a se apăra împotriva atacurilor cu drone iraniene.

Iranul amenință cu atacarea hotelurilor de lux din regiune

Iranul ar putea ataca trupele americane în interiorul hotelurilor, în ţările din regiune, a declarat ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi.

„Faptul că soldații americani fug la hoteluri nu îi va împiedica să fie ținte”, a declarat, luni seară, ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, la televiziunea de stat de la Teheran.

Anterior, regimul de la Teheran a atacat mai mult zone turistice în țările din Golf. În Dubai, mai multe hoteluri au luat foc după ce au fost bombardate.

Regimul iranian a amenințat, de asemenea, că inamicii săi nu vor fi în siguranță nici măcar în propriile lor case.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a declarat că pierderile recente ale liderului suprem și ale altor oficiali de rang înalt „nu au zdruncinat Iranul, ci l-au făcut mai puternic”, a relatat radiodifuzorul de stat IRIB. IRGC a afirmat că Iranul va continua să lupte „până când inamicul va fi înfrânt”.

„Inamicul trebuie să știe că zilele lor fericite s-au încheiat și că nu vor mai fi în siguranță nicăieri în lume, nici măcar în propriile lor case”, a transmis gruparea.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole