Antena 3 CNN Actualitate Este alertă de gripă în România! Cursurile din aproape 50 de şcoli din Capitală au fost suspendate parţial

Este alertă de gripă în România! Cursurile din aproape 50 de şcoli din Capitală au fost suspendate parţial

Este alertă de gripă în România. Cursurile din aproape 50 de şcoli din Capitală au fost suspendate parţial, din cauza gripei. La nivel national, autorităţile locale şi directorii unităţilor de învăţământ au amplasat covoare cu dezinfectant şi fac instructaj cu şcolarii şi părinţii, pentru a se feri de viroză

Un covor îmbibat în dezinfectant a fost amplasat la intrarea într-o şcoală din Sectorul 2. Accesul adulţilor a fost restricţionat în unitatea şcolară iar elevii sunt rugaţi să poarte la ei substanţe de dezinfectat mâinile.

Cum dezinfecţia sălilor se poate face doar la sfârşitul săptămânii, pentru că substanţele pot fi periculoase pentru şcolari, autorităţile au găsit alte variante pentru a putea steriliza clanţele uşilor şi pardoselile.

În sectorul 6, primarul spune că va distribui măşti medicale pe străzi, în zonele aglomerate, iar în sectorul 1, localnicii îşi pot face gratuit testul gripal.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, acuză Oficialii din Guvern că rămân indiferenţi în timp ce gripa închide tot mai multe şcoli din Capitală.

Între timp, numărul de îmbolnăviri în rândul elevilor creşte de la o zi la alta. Odată cu ele cresc şi cererile de suspendare a cursurilor.

În Capitală sunt şcoli unde s-au raportat şi 21 de cazuri de gripă.

Este alertă de gripă în România! Cursurile din aproape 50 de şcoli din Capitală au fost suspendate parţial

 

Subiecte în articol: gripa şcoli cursuri alerta
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște