Antena 3 CNN Actualitate Este oficial! Aceștia sunt românii care vor ieși mai devreme la pensie! Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

Este oficial! Aceștia sunt românii care vor ieși mai devreme la pensie! Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea potrivit căreia persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani într-una din zonele afectate de poluare remanentă, beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, potrivit Digi24.

de Laura Dinu    |   

Cine beneficiază de noua lege

Legea prevede că de reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază "persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic".

Care sunt localităţile incluse în proiect

În lege sunt menționate localităţile: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara.

Alte localităţi incluse în listă sunt: Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba; Slobozia din judeţul Ialomiţa; Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava; Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş; Berbeşti şi Râmnicu-Vâlcea din judeţul Vâlcea. 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște