Antena 3 CNN Actualitate Eugen Teodorovici: Angajaţii din construcţii rămân asiguraţi, chiar dacă nu sunt obligaţi să plătească toate contribuţiile în următorii zece ani

Eugen Teodorovici: Angajaţii din construcţii rămân asiguraţi, chiar dacă nu sunt obligaţi să plătească toate contribuţiile în următorii zece ani

Ministerul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, că se aşteaptă la solicitări din partea patronatelor pentru creşterea diferenţiată a salariului minim pe mai multe domenii, cum ar fi cel al confecţiilor. De asemenea, se așteaptă la solicitări de majorare a salariului minim brut și din partea angajaților. 

„Dânşii să vină să se întâlnească în aceste structuri asociative, patronate, şi să vină concret cu un număr de puncte pe care să ceară Guvernului pentru ca ei ca industrie să prospere, să crească”, a subliniat Teodorovici. 

Ministrul a explicat că angajații din construcții rămân asigurați cu toate că nu sunt obligați să plătească toate contribuțiile în următorii zece ani. Salariul minim brut pentru angajații din construcții e de 3.000 de lei. 

„Asta înseamnă că statul preia sau scuteşte angajatorul de anumite obligaţii faţă de stat, dar, în schimb, acei angajaţi din zona de construcţii rămân asiguraţi, (...) tocmai pentru ca acel angajat să aibă minimum echivalentul a 500 de euro net în zona de construcţii”, a spus Eugen Teodorovici.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi