De 1 Iunie 2026, Capitala devine centrul distracției pentru cei mici și familiile lor. Lista de evenimente de Ziua Copilului din București include târguri, spectacole, ateliere creative, concerte, activități educative și numeroase gratuități oferite de instituții culturale și autorități publice. Muzee, biblioteci, spații interactive și instituții ale statului pregătesc programe speciale dedicate Zilei Internaționale a Copilului.
Târguri pentru copii în București de 1 Iunie
Calea Victoriei găzduiește, în cadrul programului „Străzi Deschise”, un weekend dedicat copilăriei. Pe 30 și 31 mai, bucureștenii sunt invitați la ateliere creative, demonstrații interactive, jocuri, spectacole de teatru, parade cu personaje de poveste și activități educative pentru întreaga familie. Printre atracțiile anunțate se numără atelierele Reptiland, activitățile ISU București-Ilfov, spectacole ale Teatrului Ion Creangă și Teatrului de Animație Țăndărică, dar și sesiuni de magie și muzică pentru copii.
Și Camera Deputaților organizează pe 1 iunie evenimentul „Porți deschise”, între orele 10:00 și 17:00, cu acces gratuit pentru copii și însoțitorii acestora. Vizitatorii vor putea vedea sălile reprezentative ale Palatului Parlamentului și vor participa la activități sportive, demonstrații cu drone, simulatoare de zbor, spectacole de teatru și magie, pictură pe față, jocuri și zone dedicate sporturilor.
Copiii vor avea acces inclusiv la demonstrații de tehnică militară, elicoptere, căști VR și concursuri tematice. În curtea interioară va fi amenajată și o zonă de food court.
La Senatul României va avea loc evenimentul „Ziua Copilului la Senat”, unde proiectul național #SigurantaOnline va avea un stand special dedicat siguranței digitale. Reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) vor organiza activități interactive și discuții pentru copii și părinți despre riscurile din mediul online, control parental și protecția datelor personale.
Spectacole pentru cei mici
Programul Național Cantus Mundi și Corul Madrigal organizează ediția a V-a a evenimentului „Ora Copiilor by Cantus Mundi”. În București, pe 30 mai, în Piața Amzei, 450 de copii din 20 de coruri vor susține un concert special dedicat Zilei Copilului.
Tot pe 1 iunie, la Opera Comică pentru Copii va avea loc prima ediție a „Ora Copiilor by Symphonia Mundi”, dedicată ansamblurilor instrumentale de copii și tineret.
La Senatul României, Cantus Mundi și Corul Madrigal organizează „Senatul Copiilor”, cu recitaluri corale, ateliere muzicale și expoziții de artă realizate de copii și adolescenți.
Biblioteca Metropolitană București organizează evenimentul „1 Iunie printre povești!”, la sediul central „Mihail Sadoveanu”, începând cu ora 11:00. Programul include lecturi interactive, storytelling, jocuri educative, ateliere creative, face painting și concursuri pentru copii.
În cadrul evenimentului va avea loc și spectacolul „Ursul păcălit de Scufița Roșie”, susținut de Teatrul de Păpuși „Licurici”.
MINA – Museum of Immersive New Art pregătește un program special pentru copii și părinți, cu experiențe interactive și spectacole. La MINA București sunt programate demonstrații cu scafandri profesioniști, sesiuni gratuite de face painting și spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, interpretat de copii pentru copii.
Gratuități pentru cei mici de Ziua Copilului
Muzeul Național de Istorie a României marchează Ziua Copilului prin acces gratuit pentru copii și organizarea unor tururi ghidate speciale în expozițiile „Tezaur Istoric” și „Copia Columnei lui Traian”. Tururile sunt programate sâmbătă, la orele 10:00, 12:00 și 14:00. După fiecare tur, copiii vor participa la ateliere creative și vor putea colora planșe inspirate din patrimoniul muzeului. De asemenea, cei mici vor avea ocazia să se fotografieze purtând replici ale costumelor de războinici.
Și Biblioteca Metropolitană București oferă acces gratuit la toate activitățile organizate de 1 Iunie.
La MINA București, copiii cu vârsta de până la 12 ani beneficiază de reducere de 50% la experiențele imersive dedicate oceanelor, dinozaurilor, astronomiei și universului fantastic.
Evenimentul „Porți deschise” de la Camera Deputaților are, de asemenea, intrare gratuită pentru copii și însoțitorii acestora.