Antena 3 CNN Externe Explozia unui vehicul capcană la Kabul: 49 de morţi şi peste 300 de răniţi

Explozia unui vehicul capcană la Kabul: 49 de morţi şi peste 300 de răniţi

Bilanţul atentatului cu maşină capcană, care a zguduit miercuri dimineaţă cartierul diplomatic din centrul capitalei afgane Kabul, a crescut la 49 de morţi şi peste 300 de răniţi, relatează AFP, citând responsabili afgani.

Acest nou bilanţ făcut public de purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Waheed Majroh, a fost confirmat de alţi oficiali guvernamentali.

Dată fiind amploarea dezastrului, Ministerul de Interne afgan a lansat un apel către populaţie la donare de sânge în spitale.

Ambasadele Franţei şi Germaniei au suferit "pagube materiale" în urma atentatului cu un vehicul capcană, a declarat ministrul francez al afacerilor europene Marielle de Sarnez, citat de AFP şi Reuters.

"Există pagube materiale la ambasada Franţei, există de asemenea pagube materiale la ambasada Germaniei", a declarat ea la postul de radio Europe 1, adăugând că "nu are alte informaţii deocamdată cu privire la personalul" francez.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: atentat terorist ISIS
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!