Antena 3 CNN Economic Fabrica unde s-au făcut ţigările Carpaţi, Snagov şi Mărăşeşti, transformată într-un "Palat al minunilor"

Fabrica unde s-au făcut ţigările Carpaţi, Snagov şi Mărăşeşti, transformată într-un "Palat al minunilor"

Fosta fabrică de ţigarete din Sfântu Gheorghe, care şi-a încetat activitatea în urmă cu 10 ani, va fi cumpărată de autorităţile locale şi transformată în centru interactiv de ştiinţă şi divertisment, după modelul "Palatului minunilor" din Budapesta.

de Georgiana Adam    |   

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că imobilul va fi reabilitat şi introdus în circuitul public, o parte urmând să fie destinat copiilor şi tinerilor pentru organizarea de evenimente, cursuri şi activităţi de petrecere a timpului liber, potrivit agerpres.ro.

Contractul de vânzare-cumpărare, aproape cinci milioane de euro

Contractul de vânzare-cumpărare va fi semnat săptămâna viitoare, la suma de aproape cinci milioane de euro, autorităţile locale exercitându-şi dreptul de preempţiune asupra terenurilor şi clădirilor societăţii Galaxy Tabacco SA Bucureşti, scoase la licitaţie de lichidatorul judiciar.

Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde s-au făcut ani de zile legendarele ţigarete Carpaţi, Snagov şi Mărăşeşti, şi-a încheiat activitatea în 2011, în urma suspendării autorizaţiei de producţie şi comercializare, iar câţiva ani mai târziu compania a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate către bugetul de stat.

Vicepremierul Kelemen Hunor spune că fosta Fabrică de Ţigarete, construită la începutul anilor 1900, este monument istoric şi a apreciat efortul autorităţilor locale de a salva această clădire de patrimoniu.

Arpad: În ultimii 15 ani, autorităţile au cumpărat mai multe imobile, sporind averea comunităţii locale

În ultimii 15 ani, autorităţile locale au cumpărat mai multe imobile şi terenuri, sporind averea comunităţii locale, a spus primarul Arpad.

Printre acestea, edilul a amintit fostul IAS de la Câmpu Frumos, în locul căruia a fost construit Parcul Industrial, Casa Bene, unde a fost amenajat Muzeul Cinegetic, fostul sediu al Băncii Naţionale Române, unde va fi înfiinţat Centrul de Inovare şi Start-up Design Bank, fostul hotel Bodoc din centrul oraşului, care va fi demolat şi în locul căruia va fi construit un centru cultural şi de tineret, precum şi fosta clădire a Romtelecom, unde a fost mutată Administraţia Financiară.

De asemenea, autorităţile locale doresc să intre în posesia Casei de Cultură a Sindicatelor şi a sediului Poştei Române, două clădiri aflate într-o stare avansată de degradare.
 

Subiecte în articol: fabrica de ţigarete sfantu gheorghe
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Supermarketul din România care oferă 60 de bani pe orice sticlă reciclată