Antena 3 CNN High Tech Facebook îi poate identifica pe cei care vor să se sinucidă. Cum face asta

Facebook îi poate identifica pe cei care vor să se sinucidă. Cum face asta

de S.T.    |   

Facebook va extinde şi în alte ţări folosirea software-ului său de recunoaştere a tiparelor comportamentale după succesul înregistrat de testele desfăşurate în Statele Unite ce au vizat detectarea utilizatorilor cu intenţii suicidare, au anunţat reprezentanţii celei mai mari reţele de socializare din lume, citaţi de Reuters.

Compania spune că software-ul său caută anumite fraze ce ar putea reprezenta indicii - precum întrebări de tipul „Eşti ok?” şi „Pot să te ajut?”.

Dacă software-ul detectează o posibilă sinucidere, el alertează o echipă de angajaţi ai companiei Facebook care sunt specializaţi în astfel de cazuri. Sistemul sugerează o serie de soluţii pentru utilizator sau pentru prietenii persoanei vizate, precum numărul la care poate fi contactată o linie telefonică specializată în ajutorarea persoanelor cu gânduri suicidare. În anumite cazuri, angajaţii Facebook contactează autorităţile locale pentru a le cere să intervină.

Guy Rosen, vicepreşedintele diviziei de manangement al produselor din cadrul Facebook, a spus că acest software va fi utilizat în cele din urmă în toată lumea cu excepţia Uniunii Europene.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi