Antena 3 CNN Actualitate FACIAS: Angajatorii să fie obligați să deconteze ochelarii de vedere celor care lucrează la calculator

FACIAS: Angajatorii să fie obligați să deconteze ochelarii de vedere celor care lucrează la calculator

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă, solicitând modificarea legislației, ca angajatorii să fie obligați să deconteze ochelarii de vedere pentru angajații care, prin natura muncii prestate, folosesc un calculator cu monitor.

de Georgiana Adam    |   

Practic, este vorba de modificarea de urgență a HG nr. 1028/2006, în sensul precizat de articolul 9 din Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990, care presupune obligația de a furniza lucrătorilor în cauză un aparat de corecție special și care îi revine angajatorului.

Solicitarea vine după o decizie a CJUE, care a emis o decizie prealabilă în acest sens, în cazul unui petent din România.

"Obligația poate fi îndeplinită fie prin furnizarea directă a aparatului respectiv de către angajator, fie prin rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de lucrător, însă nu prin plata unui spor general la salariu lucrătorului. Mai mult decât atât, recent, Curtea de Justiție a UE a hotărât, susținând cauza unui petent român, angajat al Inspectoratului General pentru Imigrări din Cluj și a emis o decizie prealabilă prin care acestuia ar trebui să îi fie decontate, de către angajator, lentilele corectoare recomandate de medic, dacă în urma unei examinări de specialitate se dovedește că acesta și-a pierdut din acuitatea vizuală pe fondul condițiilor de muncă", arată FACIAS într-un comunicat de presă.

Subiecte în articol: FACIAS
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Dr. Voichiţa Lăzureanu dezvăluie alimentele care ne pot trimite la spital de sărbători