Cinci linii de tramvai din București vor circula pe trasee modificate, începând de joi. Tramvaiul 47 va fi suspendat patru zile
Publicat acum 1 ora si 23 minute
Bătrâna nu și-a mai văzut fiica de vineri seară, în condițiile în care una dintre ele locuia la parter, iar cealaltă la etaj. Sâmbătă, aceasta a vrut să își cheme fiica la masă, însă, din nefericire, a avut parte de un șoc în momentul în care a găsit-o moartă, scrie tion.ro.
Din primele informații de la fața locului se pare că aceasta a luat o supradoză de medicamente. Femeia era cunoscută ca suferind de depresie.
Ambele femei erau farmaciste. În trecut au avut probleme cu legea, în județul Cluj, fiind acuzate de trafic cu substanțe psihotrope.