O femeie condamnată în trecut pentru că a reușit să se sustragă de la controlul de securitate din aeroport și i-a ocolit pe agenții companiei aeriene pentru a se îmbarca într-un zbor spre Paris fără bilet, a fost reținută la Milano, în Italia, pentru că ar fi călătorit clandestin din nou.
Svetlana Dali a trecut pe lângă angajații companiei aeriene la Poarta C74 de pe Aeroportul Internațional Newark Liberty și s-a urcat la bordul zborului United 19, miercuri seară, potrivit unei surse din cadrul forțelor de ordine citate de CNN.
Boeingul 777-200, care are 364 de locuri, a decolat din Newark la ora 17:51, potrivit FlightAware. La un moment dat, în timpul zborului de peste șapte ore, angajații companiei aeriene au descoperit că Dali se afla la bord fără bilet.
Când avionul a aterizat la Milano, la ora 7:09, joi dimineața, ea a fost reținută de autorități.
„Siguranța și securitatea sunt prioritățile noastre cele mai importante”, a transmis United Airlines într-un comunicat. „Investigăm acest incident și colaborăm cu autoritățile competente”.
Biroul FBI din Newark a declarat pentru CNN că este la curent cu „presupusa pasageră clandestină”. „Colaborăm cu autoritățile de resort în această anchetă în curs”, a spus purtătoarea de cuvânt a FBI, Emily Molinari.
Dali a călătorit clandestin la Paris în noiembrie 2024
În noiembrie 2024, Dali, care are cetățenie rusă și este rezidentă permanentă în SUA, a reușit să călătorească clandestin la bordul zborului Delta Air Lines 264 de pe Aeroportul Internațional John F. Kennedy către Aeroportul Paris Charles de Gaulle.
Imagini video de securitate, făcute publice după arestarea ei, o arată pe Dali ocolind un angajat al aeroportului responsabil cu punctul de control de securitate pentru membrii echipajului și mergând alături de personalul companiei aeriene dincolo de locul unde i-ar fi fost verificate actul de identitate și cartea de îmbarcare. În acel moment, ea a fost scanată și percheziționată sumar, iar bunurile sale au fost verificate.
La poartă, cu un hanorac gri tras peste cap, Dali s-a poziționat în mijlocul a ceea ce părea a fi o familie care călătorea împreună și a trecut de agentul de la poartă fără să fie observată.
Odată ajunsă la bord, ea s-a ascuns un timp în baie pentru a nu atrage atenția echipajului, dar în cele din urmă a fost descoperită, au declarat alți pasageri pentru CNN. A fost reținută la sosirea la Paris.
Dali a fost returnată în Statele Unite și a comparut în fața instanței federale din Brooklyn, unde avocatul său din oficiu a pledat pentru eliberarea ei.
„Nu credem că reprezintă un risc serios de fugă”, a declarat atunci avocatul federal al apărării, Michael Schneider. „Nu este ca și cum s-ar putea strecura într-un avion în fiecare zi”.
Totuși, la scurt timp după ce a fost eliberată din închisoare, în așteptarea procesului, Dali a încercat din nou să părăsească Statele Unite, au spus procurorii.
În decembrie 2024, ea a reușit să își taie brățara electronică de monitorizare de la gleznă și s-a îmbarcat într-un autobuz Greyhound cu destinația Canada, a declarat atunci pentru CNN o sursă din cadrul forțelor de ordine.
Dali a fost arestată și a rămas în custodie mai mult de șapte luni, până la condamnarea sa pentru îmbarcarea ilegală pe zborul spre Paris. Ulterior, a fost condamnată la pedeapsa deja executată.
În timpul pronunțării sentinței, Dali a repetat afirmația că este convinsă că este otrăvită de cineva și a spus, prin intermediul unui translator de limba rusă, că „toate aceste acțiuni au fost întreprinse pentru a-mi salva viața”.
Zborul spre Paris nu a fost prima ei tentativă, au spus procurorii
În timpul procesului pentru călătoria clandestină în Franța, procurorii au declarat că ea a încercat să se îmbarce fără documente în cel puțin alte două zboruri anterioare.
Dali a încercat să călătorească clandestin cu un avion de pe Aeroportul Internațional Bradley, lângă Hartford, Connecticut, cu două zile înainte să reușească să urce în avionul de la JFK, au spus aceștia.
Iar în februarie 2024, agenții au descoperit-o ascunsă într-o baie dintr-o zonă securizată a terminalului de sosiri internaționale al Aeroportului Internațional Miami.