Antena 3 CNN Actualitate Locale Femeia care a căzut în bazinul de azot de la Rafinăria Petromidia a murit

Femeia care a căzut în bazinul de azot de la Rafinăria Petromidia a murit

Femeia care a căzut în bazinul de azot de la Rafinăria Petromidia, internată în Spitalul Județean Constanța, a murit joi.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Rompetrol a informat, într-un comunicat, că starea de sănătate a angajatei, internată în Spitalul Județean Constanța, s-a agravat semnificativ joi: "în pofida eforturilor susținute depuse de personalul medical, evoluția afecțiunilor sale nu a fost compatibilă cu viața, potrivit medicilor care s-au ocupat de caz".

"Compania își exprimă regretul profund pentru pierderea celor doi colegi răniți în incidentul de sâmbată, 13 mai 2023, în incinta rafinăriei Petromidia, în instalația de Polipropilenă (PP), secția de granulare. Suntem alături de familiile îndoliate, cu toată compasiunea, și vom continua să le acordăm sprijinul necesar.

Dumnezeu să-i odihnească în pace! Rompetrol Rafinare este în contact permanent cu autoritățile competente care investighează incidentul, oferind tot suportul în vederea identificării cauzelor producerii acestuia. În contextul anchetelor demarate și pentru evitarea creării unui impact negativ suplimentar asupra familiilor celor doi colegi și asupra tuturor angajaților Grupului, dar și pentru respectarea normelor legale, compania solicită tuturor părților implicate să dea dovadă de răbdare și întelegere, astfel încât să fie asigurată o corectă derulare a investigațiilor și finalizarea acestora, într-un timp cât mai scurt.

Citeşte şi: Nicolae, angajatul Petromidia care a murit într-un bazin cu azot când încerca să îşi salveze colega, a fost condus pe ultimul drum

Rompetrol Rafinare a fost, este și va fi, în continuare, preocupată de adoptarea și supravegherea implementării tuturor normelor de securitate în muncă și a măsurilor de siguranță, astfel încât derularea activităților din cadrul rafinăriilor Petromidia și Vega să se desfășoare în condiții de siguranță", a transmis Rompetrol într-un comunicat.

Două persoane au căzut, sâmbătă, într-un bazin, la Rafinăria Petromidia Năvodari. Unul dintre cei doi angajaţi, un bărbat, a murit la scurt timp, iar femeia fusese dusă la spital.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept