Antena 3 CNN Life Fenomen straniu după tsunami de săptămâna trecută. Un milion de oameni au căutat cuvântul "profeție"

Fenomen straniu după tsunami de săptămâna trecută. Un milion de oameni au căutat cuvântul "profeție"

A.O.
5 minute de citit Publicat la 23:44 03 Aug 2025 Modificat la 23:44 03 Aug 2025
Tsunamiul de miercuri a subliniat vulnerabilitatea a milioane de oameni care trăiesc pe țărmurile Pacificului, de-a lungul „Inelului de Foc” . Foto: Toshiyuki Kon/The Yomiuri Shimbun/AP via CNN Newsource

Un fenomen straniu a avut loc săptămâna trecută: în timp ce valuri puternice se propagau miercuri prin Oceanul Pacific, iar oameni din toată lumea urmăreau înmărmuriți progresul tsunamiului, în China, peste un milion de oameni căutau pe internet cuvântul „profeție”. Pentru ei, dezastrul natural iminent părea că fusese prezis cu patru ani înainte, într-o manga, o bandă desenată japoneză, relatează CNN

Manga „Viitorul pe care l-am văzut” a fost publicat în 1999 de artista Ryo Tatsuki. Povestea avertiza despre un dezastru major în martie 2011: o dată care s-a dovedit a coincide cu cutremurul catastrofal ce a lovit regiunea Tohoku din nordul Japoniei în acea lună.

O nouă „predicție” a urmat în versiunea completă a operei, lansată în 2021. Noua poveste  susținea că următorul mare cutremur va avea loc în iulie 2025, ceea ce a stârnit o avalanșă de meme-uri virale și dezbateri în întreaga Asie, pe măsură ce data se apropia.

Peste un milion de căutăro despre „profeție”

În China, un termen de căutare legat de așa-zisa „profeție” a lui Tatsuki a adunat peste 1,1 milioane de vizualizări pe aplicația video Douyin imediat după tsunamiul din Pacific de miercuri.

„Se va adeveri predicția lui Ryo Tatsuki despre un dezastru major în iulie?”, titra un articol dintr-un ziar din Hong Kong miercuri.

Manga a avut un grup de fani devotați încă de la publicarea sa în 2021. Însă a devenit un fenomen cultural în mare parte din Asia mai devreme în acest an, când fanii anticipau împlinirea predicției autoarei – speriind atât de tare unii turiști încât mulți și-au anulat vacanțele în Japonia.

Printre aceștia, unii turiști sunt acum ușurați și pregătiți să revină, după ce evenimentele de miercuri au provocat daune minime. Dar alții rămân precauți și hotărâți să stea departe, cel puțin deocamdată.

„Am pielea de găină!”, a scris un utilizator japonez pe X după cutremurul masiv de 8,8 grade.

Andrea Wang, o turistă chineză de 25 de ani, își anulase o excursie în Japonia programată în aprilie, spunând că manga a făcut-o să fie „îngrijorată pentru viața” ei.  Deși tsunamiul a trecut, ea a declarat pentru CNN că nu are de gând să viziteze Japonia pentru restul anului 2025.

Este imposibil să prezici cu acuratețe momentul în care va avea loc un cutremur, iar seismologii au avertizat ferm împotriva credinței în tot mai numeroasele „predicții” de acest fel. Chiar și Tatsuki i-a îndemnat pe oameni, într-un interviu acordat presei japoneze în mai, „să nu se lase prea mult influențați” de visele ei.

Totuși, amploarea dezbaterii dovedește impactul profund pe care manga îl are asupra imaginației colective – amplificat atât așa ziși „prezicători” din întreaga Asie, cât și de rețelele sociale – în special în Japonia, o țară expusă constant riscului de cutremure și tsunamiuri.

Mulți locuitori încă poartă urmele traumei din Tohoku din 2011, când un cutremur a declanșat valuri devastatoare de tsunami care au dus la dezastrul nuclear de la Fukushima. Peste 22.000 de oameni au murit atunci sau au fost dați dispăruți.

Tragedia a intrat adânc în conștiința națională: copiii japonezi învață exerciții de evacuare încă de când pot merge, iar guvernul avertizează regulat asupra unui cutremur „o dată la un secol” ce ar putea lovi din nou.

Manga despre care vorbește toată lumea

Manga lui Tatsuki o înfățișează pe autoare într-o versiune caricaturală a ei însăși, primind viziuni în visele sale – unele dintre acestea semănând cu evenimente reale. Unii fani cred că ea ar fi prezis moartea prințesei Diana și pe cea a lui Freddie Mercury, deși scepticii spun că viziunile sunt prea vagi pentru a fi luate în serios.

Cutremurul din 2011 a contribuit cel mai mult la consolidarea credinței în presupusele abilități de clarvăzătoare ale autoarei. Manga din 1999, „Viitorul pe care l-am văzut”, avea pe copertă cuvintele: „dezastru major în martie 2011”, ceea ce i-a făcut pe mulți să creadă că a prezis cutremurul de 9,0 grade cu mai bine de un deceniu înainte.

În continuarea publicată în 2021, Tatsuki avertiza că un cutremur în Marea Filipinelor, pe 5 iulie 2025, va genera valuri de tsunami de trei ori mai mari decât cele din 2011 – ceea ce a dus la temeri serioase în ultima lună.

În cele din urmă, cutremurul de miercuri a avut loc la mii de kilometri distanță de epicentrul prezis, iar cele mai înalte valuri înregistrate în Japonia au fost de doar 1,3 metri, mult sub cei 10 metri văzuți în 2011.

Dar mulți turiști, precum Wang, au decis să nu riște și și-au anulat excursiile în Japonia în ultimele luni, invocând avertismente similare de la „clarvăzători” din Japonia și Hong Kong.

CN Yuen, directorul general al agenției de turism WWPKG din Hong Kong, a spus pentru CNN că rezervările pentru vacanțe în Japonia au scăzut cu aproximativ 70% în iunie și iulie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Oscar Chu, un turist de 36 de ani din Hong Kong, a decis și el să nu meargă în Japonia la începutul acestei veri, deși vizitează țara de obicei de mai multe ori pe an.

„Nu pot spune că eram 100% convins de predicție, dar nici nu am putut exclude posibilitatea,” a declarat el pentru CNN.

Pregătiri pentru „marele cutremur”

Tsunamiul de miercuri a subliniat vulnerabilitatea a milioane de oameni care trăiesc pe țărmurile Pacificului, de-a lungul „Inelului de Foc” – o zonă seismică activă unde au avut loc unele dintre cele mai puternice cutremure din lume.

Temerile din Japonia au crescut recent, după avertismentele guvernului că un cutremur major ar putea lovi șanțul Nankai, în sudul țării, în următorii 30 de ani – deși cercetătorii încă dezbat științific aceste prognoze.

Șanțul Nankai este o zonă de subducție lungă de 700 km, unde o placă tectonică alunecă sub alta. Pe această falie au avut loc cutremure severe la fiecare 100-200 de ani, potrivit Comitetului de Cercetare Seismică al guvernului japonez.

Ultimele cutremure din această zonă au avut loc în 1944 și 1946, provocând moartea a cel puțin 2.500 de persoane și distrugând zeci de mii de locuințe.

Guvernul japonez avertizează în mai multe rânduri că există o probabilitate de 70-80% ca un alt cutremur major să lovească din șanțul Nankai în următorii 30 de ani, însă mulți oameni de știință pun la îndoială precizia acestei estimări.

Indiferent de fiabilitatea predicțiilor, țara rămâne în alertă și reacționează imediat la orice cutremur. Sistemul japonez de avertizare timpurie, extrem de eficient, a fost activ și săptămâna aceasta: autoritățile locale au emis avertismente de evacuare, îndemnând peste două milioane de rezidenți din zonele de risc de pe litoral să se adăpostească la altitudine mai ridicată.

Când un cutremur de magnitudine 7,1 a lovit sudul Japoniei în august anul trecut, autoritățile au reacționat la fel de rapid: au încetinit trenurile și au emis avertismente de tsunami – deși, în final, nu s-au înregistrat pagube majore.

Fie că se va dovedi sau nu a fi fost cutremurul prezis de manga lui Tatsuki, vigilența publică față de posibile dezastre va rămâne, cel mai probabil, mult timp după ce valurile acestei săptămâni se vor fi retras, notează CNN. 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole