Antena 3 CNN Actualitate Fetiță în comă, după ce a fost strivită de o cruce într-un cimitir din Botoșani

Fetiță în comă, după ce a fost strivită de o cruce într-un cimitir din Botoșani

O fetiță în vârstă de nouă ani se zbate între viață și moarte, după ce a fost strivită de o cruce în cimitirul din satul Roșiori, județul Botoșani. Copila a ajuns în comă la spital, cu numeroase răni grave la cap.

de Alin Tarnovschi    |   

Totul s-a întâmplat în cimitirul din satul Roșiori, comuna Răchiți, județul Botoșani, acolo unde fetița a mers împreună cu familia cu ocazia Adormirii Maicii Domnului.

Cu toate că era supravegheată de părinți, la un moment dat, fetița s-a îndepărtat și s-a pierdut printre morminte. După numai câteva clipe, mama fetiței a auzit un strigăt puternic și o bubuitură.

Când s-a apropiat, femeia și-a văzut fiica plină de sânge, strivită de o cruce de marmură care s-a rupt și a căzut peste copilă.

Femeia a sunat imediat la numărul unic de urgență 112, iar un echipaj medical a transportat-o pe fetiță la spital.

"Au fost afectate în special capul şi toracele. Prezenta un politraumatism prin strivire, cu hemoragie, edem la ochiul drept, sângerare din urechea dreaptă, cu pierderea stării de cunoştinţă. A fost transportat imediat la Urgenţe Pediatrie pentru evaluare", a spus medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani pentru monitorulbt.ro.

Subiecte în articol: Botoșani
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de magistrați au picat testul psihologic