Antena 3 CNN Externe Cântăreţul francez Florent Pagny revine pe scenă. La ce festivaluri va participa artistul în 2023

Cântăreţul francez Florent Pagny revine pe scenă. La ce festivaluri va participa artistul în 2023

Cântăreţul Florent Pagny va reveni pe scenă într-o serie de festivaluri în anul 2023.

de Alexandra Cojoianu    |   

Anunţul a fost făcut de artist joi, după ce a fost nevoit să îşi anuleze o parte a turneului său din 2022 din cauza unui cancer pulmonar, pe reţelele de socializare.

El a făcut publice numele celor 12 festivaluri la care va participa în lunile iunie şi iulie în Franţa şi în Elveţia.



Florent Pagny, membru în juriul ediţiei franceze a emisiunii "The Voice", difuzate de postul de televiziune TF1, a continuat filmările pentru sezonul din 2022, care s-a încheiat în luna mai, însă nu va participa la cel de-al 11-lea sezon al acestui concurs televizat, ce va fi difuzat anul viitor.

Florent Pagny, născut pe 6 noiembrie 1961, este un cântăreţ, compozitor şi actor francez. Printre cele mai cunoscute cântece din repertoriul lui se află piese precum "N'importe quoi", "Savoir aimer" şi "Ma liberte de penser", care au ajuns pe primul loc în topul muzical din Franţa. 

Single-urile sale s-au vândut în peste 6 milioane de copii, iar albumele sale în peste 10 milioane de exemplare. 

Subiecte în articol: Florent Pagny Elvetia Franta
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Operațiunea ”Neptun” și locul secret în care a fost ascuns aurul României