Antena 3 CNN Economic Conținut plătit FoodKit primește finanțare de 1 milion de Euro

FoodKit primește finanțare de 1 milion de Euro

de Redacția Antena 3 CNN    |   

FoodKit este startup-ul cu care Fondul de Investiții Vendeavour își inaugurează prezența pe piața din România. Cu un portofoliu de peste 100 milioane de Euro, Fondul inițiat de miliardarul ceh, Viktor Ruzicka, a văzut în FoodKit potențialul unui business ce poate completa portofoliul său în zona de inovație alimentară. Vendeavour este un fond orientat către un viitor sustenabil, cu investiții diversificate în zona de tehnologie medicală și sănătate, dar și locuințe ecologice - case de lemn, mici complexe hoteliere sau bungalouri turistice.

FoodKit vrea să revoluționeze felul în care românii își mănâncă prânzul

Suntem onorați și motivați de încrederea pe care ne-o acordă Vendeavour și intrăm cu mult entuziasm în acest capitol nou al poveștii FoodKit. Investiția de 1 milion de Euro este una incipientă și ea reprezintă acces la cu totul alte resurse de creștere decât aveam până acum. De exemplu, în 2023 ne dorim să extindem FoodKit și în Cehia” spune Alexandru Popescu, co-fondator FoodKit.

"Viktor este un vizionar, iar faptul că a ales FoodKit să se alăture unui portofoliu deja super inovator ne obligă să schimbăm jocul și să arătăm că Fresh Ready Meals fac parte din viitorul alimentației. Ele reprezintă o soluție optimă pentru o lume din ce în ce mai aglomerată, mai rapidă, dar și conștientă de beneficiile unui prânz sănătos” completează Mihai Pîslă, co-fondator FoodKit alături de Alex.

Fondul Vendeavour la prima investiție în România

Ne place modelul de business și abordarea, dar cel mai mult ne-a atras echipa FoodKit. Alex și Mihai sunt doi tineri antreprenori ambițioși și creativi, care au dorința să inoveze piața de foodtech. Acum au și resursele necesare, iar viziunea lor unică îi va face câștigători. După investiții în Cehia și Polonia, a venit timpul să fim prezenți și în România, iar FoodKit a reprezentat cel mai bun prim pas” a afirmat Luis Andino Velez, managerul Fondului de Investiții Vendeavour.

Piața de ready meals în creștere constantă și sigură

Conform Euromonitor, piața de ready meals din Romania a depasit pragul de 400 milioane lei în 2021, o crestere de 13% fata de anul 2020. Ready meal-urile sunt o alternativă eficientă la mesele clasice, salvează timp și au costuri scăzute comparativ cu o ieșire la restaurant sau chiar anumite servicii de livrare a mâncării. 

FoodKit vine cu un concept nou în piață, și anume Fresh Ready Meals, datorat tehnologiei de vidare speciale folosite, care păstrează mâncarea proaspătă mai bine de 7 zile. În felul acesta, consumatorii își pot comanda și organiza masa de prânz și nu numai pentru întreaga săptămână, fiind mult mai productivi.

Dacă anul trecut am reușit să ne listăm în retail, cu investițiile actuale vom extinde numărul de magazine în care putem fi prezenți și avem în plan și o fabrică mai mare prin care să putem face față cererii pieței” concluzionează Alexandru Popescu, co-fondator FoodKit. 

Subiecte în articol: advertorial
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie