Antena 3 CNN Actualitate Locale Moartea suspectă a unui fost șef la Caziere: A fost găsit fără suflare lângă blocul în care locuia, în Tulcea

Moartea suspectă a unui fost șef la Caziere: A fost găsit fără suflare lângă blocul în care locuia, în Tulcea

Fostul șef al Serviciului Caziere a murit la doar 44 de ani în condiții suspecte. Acesta a fost găsit fără suflare azi dimineață în apropierea blocului în care locuia.

de Ioana Mircea    |   

Fostul șef al Serviciului Caziere din cadrul Inspectoratului Poliției Județene Tulcea, comisar șef (în rezervă) Mihăiță Brânză a murit în condiții suspecte.

Potrivit presei locale, bărbatul a fost găsit azi dimineață în zona blocului în care locuia, în municipiul Tulcea, fără suflare. IPJ Tulcea a deschis dosar de moarte suspectă pentru a stabili împrejurările în care fostul lor coleg și-a pierdut viața.

Se pare că Mihăiță Brânză ar fi fost implicat într-un conflict, după ce un șofer a reclamat la numărul de urgență 112 că acesta ar fi circulat haotic în trafic.

După ce a fost prins de către colegii săi, comisarul șef a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge. Contactat telefonic, el a declarat că așteaptă finalul anchetei și nu știe ce alcoolemie a avut, asta după ce a fost urmărit de trei echipaje de poliție, potrivit adevarul.ro.

Subiecte în articol: Tulcea
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
1,5 milioane de angajați români ar putea avea salarii mai mici, din iulie