Antena 3 CNN Externe Fostul campion mondial la box Graciano Rocchigiani a decedat după ce a fost lovit de o maşină

Fostul campion mondial la box Graciano Rocchigiani a decedat după ce a fost lovit de o maşină

<1 minut de citit Publicat la 18:59 02 Oct 2018 Modificat la 18:59 02 Oct 2018

 Fostul boxer german Graciano Rocchigiani, care a fost campion mondial la profesionişti, a decedat marţi dimineaţă în Italia după ce a fost lovit de o maşină când mergea pe jos, a anunţat presa internaţională. 

Fostul pugilist voia să-şi viziteze prietena şi pe cei doi copii ai săi. 

Rocchigiani, care avea 54 de ani, a fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie (1988-1989), apoi a deţinut centura WBC la categoria semigrea (1998). Într-o carieră de 20 de ani la profesionişti, el a disputat 48 de partide, cu un bilanţ de 41 de victorii (19 prin KO), un meci încheiat la egalitate şi şase înfrângeri. 

Adevărată legendă a boxului în Germania, unde era supranumit "Rocky", el a trecut printr-o perioadă grea după ce a pus capăt carierei, fiind condamnat la cinci luni de închisoare, în 2006, pentru agresarea unui taximetrist. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole