Antena 3 CNN Externe Fostul cancelar Angela Merkel nu va candida pentru preşedinţia Germaniei

Fostul cancelar Angela Merkel nu va candida pentru preşedinţia Germaniei

A.N.
1 minut de citit Publicat la 16:16 12 Feb 2026 Modificat la 16:16 12 Feb 2026
Angela Merkel. sursa foto: Getty

Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, nu intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din 2027, a transmis joi, pentru agenția dpa, o purtătoare de cuvânt a acesteia, relatează Agerpres.

Precizarea vine după ce tabloidul Bild a relatat că Partidul Verde, aflat în opoziție, ar lua în calcul să o susțină pe Merkel drept candidată la președinție din partea Uniunii Creștin-Democrate (CDU). Informația a fost însă infirmată categoric.

Actualul președinte al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, își va încheia al doilea și ultimul mandat – unul cu atribuții în principal ceremoniale – în martie 2027. În acest context, în spațiul public au apărut speculații potrivit cărora Merkel, care a condus guvernul german între 2005 și 2021, ar putea reveni în prim-plan pentru a deveni prima femeie președinte a țării.

Zvonurile au fost respinse și de conducerea Verzilor. Lidera grupului parlamentar, Britta Hasselmann, a declarat pentru Rheinische Post: „Nu există niciun adevăr în asta”. Ea a adăugat: „Nu am discutat şi nici nu am decis nimic cu privire la alegerile prezidenţiale federale”.

Pe lista numelor vehiculate în spațiul public pentru cursa prezidențială se regăsesc ministrul Educației, Karien Prien, precum și Ilse Aigner, președinta parlamentului landului Bavaria.

De la retragerea din funcția de cancelar, în 2021, Angela Merkel a avut apariții publice limitate și a evitat implicarea activă în viața politică.

Săptămâna viitoare, ea urmează totuși să participe, în calitate de invitată de onoare, la o conferință a CDU.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole