Antena 3 CNN Externe Fotbalist important, arestat pentru lovirea şi sechestrarea unei persoane

Fotbalist important, arestat pentru lovirea şi sechestrarea unei persoane

Semedo a mai fost arestat în cel puţin alte două ocazii, una din ele în noiembrie 2017, când fundaşul portughez a participat la un incident la intrarea într-o discotecă. El aşteaptă procesul în acest dosar, conform Agerpres.

Jucătorul s-a transferat în vara anului trecut de la Sporting Lisabona la Villarreal, pentru care a evoluat foarte puţin din cauza accidentărilor.

Ziarul Las Provincias a scris că jucătorul este vizat de o plângere depusă pe 12 februarie de un bărbat care ar fi fost "legat, lovit şi sechestrat de Semedo şi alţi doi bărbaţi" la domiciliul jucătorului din localitatea Betera, lângă Valencia.

Potrivit ziarului, victima a fost "imobilizată şi închisă într-o cameră" după care suspecţii i-ar fi luat cheile pentru a cotrobăi în apartamentul său. Suspecţii ar fi căutat fie bani, fie un obiect "care ar putea compromite persoanele implicate sau să le facă responsabile de o infracţiune".

Villarreal este pe locul 6 în campionat şi a cedat săptămâna trecută cu 3-1 pe terenul echipei franceze Olympique Lyon, în turul şaisprezecimilor de finală ale Europa League. Returul cu Lyon va avea loc joi.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată