Liderul conservatorilor germani Friedrich Merz va fi validat astăzi de parlament în funcţia de cancelar, după ce Uniunea Creştin-Democrată (CDU) împreună cu aliatul său bavarez Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) au semnat cu o zi înainte acordul de guvernare prin care şi-au schiţat planurile pentru următorii patru ani, transmite DPA, citată de Agerpres.
CDU, CSU şi SPD au o majoritate de 328 dintre cele 630 de locuri în Bundestag, iar pentru alegerea lui Friedrich Merz este nevoie de 316 voturi.
Merz urmează să îl înlocuiască pe Olaf Scholz după un vot în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german) al cărui rezultat este aşteptat în jurul orei locale 09:30 (07:30 GMT). După votul din parlament, noul cancelar şi cei 17 miniştri vor depune jurământul în faţa preşedintelui Frank-Walter Steinmeier.
Germania plănuiște să schimbe din temelii felul în care face serviciul militar voluntar și relansează procedurile de înrolare, în contextul în care armata germană urmează să fie revitalizată din cauza temerilor legate de agresiunea rusească. Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a spus în aprilie că noul sistem va fi implementat după ce Merz își va asuma poziția de cancelar.
Tot în aprilie, Merz a atenţionat că „Europa unită este ameninţată” în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei şi de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern.
Redresarea economică, una dintre provocările noului guvern
Noul executiv german îşi va prelua mandatul la zece săptămâni după alegerile anticipate organizate în 23 februarie.
Acordul semnat luni de conservatori şi social-democraţi are 144 de pagini şi este intitulat "Responsabilitate pentru Germania".
Noul executiv de la Berlin se va confrunta cu o serie de provocări majore, de la relansarea economiei naţionale şi nevoia de consolidare a securităţii şi apărării europene la stabilirea unui modus vivendi cu Donald Trump, aflat la al doilea mandat de preşedinte al SUA. Pe plan intern, coaliţia guvernamentală de la Berlin şi-a propus să limiteze migraţia ilegală şi să reducă birocraţia.
Blocul conservator CDU-CSU a obţinut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare din 23 februarie, fiind urmat de "Alternativa pentru Germania" (AfD), organizaţie ''de extremă dreapta confirmată'', potrivit serviciilor de informaţii germane.
SPD a ocupat locul al treilea în scrutinul parlamentar de la finalul lunii februarie.