Antena 3 CNN Externe Diaspora Gabriela a murit la doar câteva ore, după ce a făcut o operație de cezariană într-un spital din Marea Britanie. Ce a scos la iveală ancheta

Gabriela a murit la doar câteva ore, după ce a făcut o operație de cezariană într-un spital din Marea Britanie. Ce a scos la iveală ancheta

Autorităţile britanice au finalizat ancheta în cazul româncei Gabriela Pintilie, care a murit la câteva ore după o operaţie de cezariană într-un spital din Marea Britanie.

Gabriela Pintilie, în vârstă de 36 de ani, a pierdut o cantitate importantă de sânge după ce a născut cu succes o fetiţă, Ştefania, prin cezariană, la Spitalul Universitar Basildon. Pe 26 februarie 2019, ea a murit din cauza unei hemoragii puternice, la câteva ore după ce a născut.

The Guardian notează că ancheta a luat sfârşit, iar o primă concluzie este că doctorii nu au folosit cantitatea de sânge necesară pentru a-i salva viaţa şi nu i-au administrat nici coagulante, deşi le aveau la dispoziţie.

Potrivit procurorului Caroline Beasley-Murray, care se ocupă de cazul Gabrielei, au existat „mari nereguli” în asistenţa spitalicească. Mai mult, se pare că medicii care au efectuat operaţia au fost complet depăşiţi de situaţie şi nu şi-au dat seama cât de mult sânge şi nu ştiau nici ce produse de coagulare de sânge ar trebui utilizate. 

Procurorul Caroline Beasley-Murray a mai afirmat că a existat o „situaţie de confuzie” în timpul „evenimentelor de criză”. Ea a spus că a existat o „lipsă de management pentru a face faţă situaţiei” şi „o lipsă de coordonare şi de lucru în echipă”. Şi tot Murray a remarcat faptul că medicii au intervenit tardiv pentru a o salva pe româncă, relatează The Guardian, potrivit Adevarul.  

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord